Chiar dacă au trecut doi ani de la moartea sa, noi secrete ale Annei Nicole Smith ies la iveală: iepuraşul Playboy lua metadonă în timp ce era însărcinată cu fetiţa Dannielynn, a declarat Larry Birkhead vineri.
Larry Birkhead, tatăl fetiţei, susţine că Anna Nicole nu a vrut să renunţe la droguri cât a fost gravidă, de teamă că dacă ar intra în sevraj ar putea pierde copilul. El a adăugat că iepuraşul lua metadonă ca să-şi trateze durerea de spate de care suferea din cauza silicoanelor foarte mari.
"Spunea că încerca să consume cât mai puţină metadonă, dar dacă renunţa de tot la droguri ar fi putut intra în sevraj şi ar fi putut pierde bebeluşul, pe care şi-l dorea foarte mult", a afirmat Larry Birkhead.