Din cauza unei clipe de neatenţie, hair stilista artistei a scăpat ondulatorul pe gâtul cântăreţei și i-a produs o arsură foarte urâtă. Speriată să nu rămână cu semn sau rana să nu se agraveze, Annes a apelat la ajutorul unui medic estetician care i-a recomandat un gel cu extract din sânge de vițel şi a sfătuit-o să nu se expună la soare.
„Anul acesta spun adio soare! În curând voi merge la mare pentru că am o serie de  spectacole pe litoral, ca în fiecare an, însă, din cauza arsurii pe care o am pe gât, doctorul mi-a interzis să stau la soare și să intru în apă sărată a mării, pentru că nu o să-mi facă bine. Rana nu s-a vindecat încă!”, spune Anne, adăugând:
„Important e că nu o să rămân cu semn și nu o să fie nevoie să recurg la ajutorul unui
chirurg estetician! Cu ajutorul stilistei mele mi-am creat noi ținute de vară, în așa fel încât să nu mă rănesc la gât atunci când mă îmbrac cu rochiile pentru spectacole. Pentru că pielea va rămâne sensibilă o perioadă, nu pot purta nici accesorii”.
Annes
În schimb, Annes are şi un motiv de bucurie. Noul ei single, „Undea”, a fost bine primit de fani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.