Antonia a făcut senzaţie, sâmbătă noapte, în clubul La Gare din Torino, unde timp de aproape două ore a cântat şi a dansat în faţa celor 1.500 de fani, veniţi din multe oraşe italiene.
Frumoasa româncă n-a făcut drumul degeaba până în nordul Italiei, ea bătând palma pentru suma de 6.000 de euro.
O nimica toată pentru administratorul clubului, care a considerat evenimentul un succes total, dar o sumă importantă pentru Antonia, care vrea să-şi angajeze un avocat care a înregistrat succese pe bandă în procesele de custodie.
A evitat întrebările ziariştilor italieni
“Au venit peste 1.500 de oameni, atât români, cât şi italieni, care au auzit despre frumuseţea Antoniei, dar care îi ştiau şi melodiile. Erau fani din multe oraşe, din Brescia, Milano, Padova, Trieste. A fost un spectacol extrem de reuşit. Antonia e în formă maximă, în ciuda scandalului în care e implicată”, ne-a declarat reprezentantul localului.
Antonia spera că măcar atunci când trece graniţa să scape de întrebările incomode ale ziariştilor, privind viaţa ei privată, însă iată că şi la aceste concerte mai mulţi jurnalişti locali au bombardat-o cu întrebări despre soţ şi copil.
Ca de obicei, ea a evitat să facă vreun comentariu, mai ales că se afla în ţara natală a soţului ei, Vincenzo Castellano.
Se vede cu Velea pe ascuns
Pentru a avea o cât de mică şansă în procesul cu soţul ei, Vincenzo Castellano, pentru custodia fetiţei, Antonia şi-a făcut până şi apropiaţii să creadă că relaţia sa cu Alex Velea (foto) este de domeniul trecutului şi că a renunţat la aceasta tocmai pentru a-şi recupera copila.
Lucrurile stau însă cu totul altfel. Artista evită să se mai vadă în public cu Velea, iar întâlnirile au loc în secret, în casa unei cunoştinţe comune a celor doi.
După ce soţul ei a mutat-o pe micuţa Maya, astă-vară, la rudele lui din Italia, Antonia şi-a dat seama că nu poate trăi fără fiica ei.
Cum Vincenzo nu o lasă să o aducă pe copilă în România, solista a deschis un proces de custodie şi speră să aibă câştig de cauză.