Antonia, cască bine ochii! Vincenzo îţi poate lua şi fetiţa, şi banii!

Comentează
Arhiva foto

Antonia şi Vincenzo Castellano s-au iubit mai bine de trei ani, iar în 2011 s-au căsătorit. Surpriză însă, la numai şase luni de când şi-au unit destinele la biserică, au decis să pună punct relaţiei.
Cum la mijloc este însă o fetiţă de trei ani, parcă bucăţică ruptă din artistă, ambii părinţi şi-o dispută acum în tribunal.
Războiul pentru micuţa Maya a început ieri, la Judecătoria sectorului 2, când Antonia şi Vincenzo au fost reprezentaţi de avocaţi, în procesul pentru stabilirea domiciliului minorei pe perioada divorţului.
Fetiţa se află din vara trecută în Italia, la Napoli, în grija bunicilor paterni, dar solista îşi doreşte cu orice preţ să-şi exercite drepturile de mamă şi să o aducă pe micuţă înapoi acasă.
Antonia i-a amenajat deja o cameră plină cu jucării în apartamentul din zona Herăstrău, în care locuieşte cu chirie, pe care însă micuţa nu a apucat încă să-l vadă.
Magistraţii au decis, la termenul de ieri, ca asistenţii sociali să meargă în control la domiciliul Antoniei, pentru a stabili în ce condiţii ar urma să fie crescută minora, în caz că îi va fi încredinţată mamei.




Ea câştigă 25.000 € lunar, el e întreţinut

Tot la următoarea înfăţişare, de pe 6 mai, Antonia şi încă soţul ei se vor prezenta cu martori şi sunt obligaţi să aducă şi documente care să ateste situaţia financiară a fiecăruia dintre ei.
La acest capitol, artista poate pune liniştită capul pe pernă, dat fiind faptul că ea realizează, lunar, venituri frumuşele, din concerte şi din reclame, în jur de 25.000 de euro, în timp ce despre Vincenzo se spune că nu are un loc de muncă, dar că provine dintr-o familie înstărită.
Totuşi, acesta ar putea fi şi un dezavantaj pentru cântăreaţă deoarece, în cazul în care ar pierde procesul, ar putea fi obligată să plătească şi o pensie alimentară consistentă, teoretic cam 25 la sută din câştigurile sale lunare.

Avantaje Antonia

  1. Realizează lunar în jur de 25.000 de euro
  1. După divorţ îşi poate permite să-şi cumpere chiar şi o vilă
  1. Este o femeie de carieră

Dezavantaje Antonia

  1. Locuieşte cu chirie
  1. Relaţia extraconjugală, dar şi agitată cu solistul Alex Velea
  1. A pozat fără sutien chiar în plin proces de divorţ
  1. Mama sa, posibilă bonă pentru fetiţa ei, a avut probleme cu legea, fiind expulzată din America pentru că locuia ilegal, fără acte

Avantaje Vincenzo

  1. Are o familie unită şi realizată, în Italia
  1. Nu a fost implicat în scandaluri de infidelitate

Dezavantaje Vincenzo

  1. Nu deţine casă nici în România, nici în Italia
  1. Nu realizează venituri

Ion Todan, avocatul cântăreţei, e optimist: «O femeie de carieră poate fi şi mamă»

“În acest proces este strict vorba despre stabilirea domiciliului minorei pe perioada divorţului. Şi anume, care este interesul minorei, care e locul unde acest interes e mai bine apărat şi unde micuţa poate avea un contact mai bun cu ambii părinţi. La acest termen s-a dispus proba cu acte şi ancheta socială, lucru firesc într-un astfel de proces. În ceea ce priveşte faptul că Antonia este artistă, asta nu înseamnă că nu poate fi şi mamă. Societatea îşi doreşte femei care au carieră. Iar o astfel de femeie poate fi şi mamă”, a dezvăluit pentru Libertatea avocatul Antoniei, Ion Todan.
Monica Gabor i-a lăsat fetiţa lui Iri şi a scăpat şi de pensia alimentară
Printr-un proces asemănător cu cel al Antoniei a trecut şi Monica Gabor. În cele din urmă, fostul fotomodel a renunţat la custodia fetiţei sale, Irinuca (7 ani), pentru a nu o mai târî prin tribunale.
Irinel Columbeanu este şi tată, şi mamă pentru Irinuca, rodul căsniciei milionarului de la Izvorani cu Monica Gabor


Instanţa a stabilit ca Moni să-i plătească micuţei o pensie alimentară în cuantum de 1.000 de lei pe lună. Însă, potrivit unei înţelegeri dintre cei doi foşti soţi, Monica Gabor şi Irinel Columbeanu, frumoasa moldoveancă a scăpat de plata sumei respective.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!