Jurnalul lui Daniel Pavel la Survivor 2023. Anunțul făcut de prezentator despre foștii concurenți: „Vă spun în premieră”

Comentează

Finala Survivor România 2023 se apropie cu pași repezi. Până atunci, în jurnalul său de la Survivor 2023 exclusiv pentru Libertatea, Daniel Pavel face acum rezumatul săptămânii trecute de concurs, dar și dezvăluiri în premieră despre foștii concurenți din acest sezon.

Daniel Pavel anunță cu bucurie că finala Survivor România 2023 va avea loc pe 24 mai, miercuri. „Națiune Survivor, Vremea trece, vremea vine și noi suntem tot mai aproape de finala show-ului care v-a ținut deja de patru luni și jumătate în fața televizoarelor.

Daniel Pavel: „Noi mai avem câteva provocări în tolbă pentru cei șase curajoși rămași”

Am mai încheiat o săptămână, iar în urmă cu doar două zile v-am dat și vestea pe care o așteptați cu toții: finala acestui sezon de Survivor România va fi live, din Republica Dominicană, pe 24 mai, de la 20:30.

Chiar dacă pare foarte aproape, noi mai avem câteva provocări în tolbă pentru cei șase curajoși rămași în competiție. Patru fete care au arătat că nu există imposibilul și doi băieți care dau, zi de zi, totul pentru a ajunge cât mai departe. Mă declar suporterul lor și vă recunosc că sunt mândru că le-am fost aproape din prima zi și le-am văzut evoluția”, a explicat prezentatorul, care a adus în discuție și eliminarea Andreei Moromete în ediția difuzată pe 10 mai.

Arhiva foto

„Spuneam că mai sunt șase, asta după ce săptămâna aceasta, Andreea Moromete a văzut cum flacăra ei în show s-a stins, deși a avut în buzunar simbolul imunității ascunse. Este la alegerea fiecăruia dintre voi care urmăriți emisiunea să decideți dacă a fost o decizie corectă sau nu.

Eu vă pot asigura că odată ce ai găsit simbolul, este alegerea ta cum îl folosești, să te salvezi pe tine sau pe altcineva din concurs. Iar Andreea și-a jucat șansa până în ultima zi și ultimele sale momente în Survivor pentru că show-ul se termină pentru un Concurent doar după suita de ritualuri ce însoțesc eliminarea, și anume laudatio al meu pentru parcurs și stingerea torței, urmată de invitația mea să părăsească Consiliul Tribal”, a zis el.

„Această utilizare a simbolului imunității ascunse va fi ultima posibilă”

Totodată, Daniel Pavel anunță că Alexandra Porkolab, care a primit simbolul imunității ascunse de la Andreea Moromete, trebuie neapărat să folosească avantajul în edițiile următoare.

„Astfel, în următorul Consiliu de Nominalizare, alegerile îi aparțin Alexandrei Porkolab, cea căreia Andreea a ales să-i încredințeze simbolul, iar această utilizare a simbolului imunității ascunse va fi ultima posibilă deoarece așa cum era precizat, magia acestui token operează până când vor rămâne cinci în concurs.

În afară de eliminare, am avut o săptămână încărcată. Una în care Andrei Krișan a continuat să arate cât este de puternic, câștigând două din trei jocuri. Celălalt a fost câștigat, în premieră, de Alexandra Ciomag. Sper că victoria ei v-a confirmat încă o dată ceea ce vă spun din prima zi – este cel mai puternic sezon, iar toți au șanse egale în a ridica trofeul deasupra capului. Alegerea va fi, ca de fiecare dată, la voi. Așa că vom vedea în următoarele două săptămâni ce veți decide”, a mai transmis prezentatorul în jurnalul său de la Survivor 2023.

Arhiva foto

Daniel Pavel revine în România peste 2 săptămâni

Prezentatorul locuiește de mai bine de patru luni de zile în Republica Dominicană, însă acum a anunțat că în curând va reveni acasă, în România. Filmările iau sfârșit peste două săptămâni. „Acum că știu că mai am doar două săptămâni rămase aici, departe de casă, vine vremea și pentru mine să trag linie.

Să-mi concentrez toate forțele pentru a vă aduce vouă forța și puterea necesare pentru ca totul să fie la cote înalte. Simt toate încurajările, mesajele calde și gândurile bune și abia aștept să sărbătorim împreună bucuria de final”, declară prezentatorul, care anunță în premieră revenirea foștilor concurenți la Survivor 2023 pentru marea finală.

„Cu Ana aproape, cu echipa mea la fel de puternică ca întotdeauna, suntem pe poziții, filmăm atât pe timp de zi, cât și de noapte și, vă spun în premieră, îi așteptăm în curând, pe foștii concurenți să ne fie aproape pentru data de 24 mai.

Înainte de a încheia și acest penultim jurnal dominican, vă reamintesc că pentru următoarele ediții ne revedem de la 21:30. Luni, marți și miercuri veți vedea cum continuă conviețuirea celor șase Survivori, ce recompense majore îi așteaptă, iar eu vă mărturisesc că veți simți și cum emoțiile vor atinge noi cote acum că finalul este tot mai aproape”, a încheiat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să se evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește