Apariții surpriză în serialul „Liber ca pasărea cerului”. Cine sunt prietenii lui Ștefan Bănică

Comentează

Serialul de comedie “Liber ca pasărea cerului” care va începe, în curând, la Antena 1, cu Marius Florea Vizante și Ștefan Bănică în rolurile principale, spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză.

Alături de Ștefan Bănică (Orlando), care joacă rolul unui pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, Marius Florea Vizante (Ducu), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, și Jojo – Cătălina Grama (Stela), care o joacă pe sora lui Ducu, recent divorțată și extrem de bogată, din distribuția serialului mai fac parte: Andreea Samson, Adrian Anghel, Laila Abdel Hafiz, Alma Costin și copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea.

Arhiva foto

În „Liber ca pasărea cerului”, Andreea Samson este Dora, soția lui Ducu. Blândă, iubitoare şi în același timp puternică, Dora reprezintă stâlpul familiei. În momentul în care Ducu pierde casa, maşina şi serviciul, Dora se mută împreună cu copiii la Stela, sora lui Ducu.  Nu o lasă inima să divorţeze şi speră, în fiecare zi, că soţul ei va deveni un om responsabil.

„Dora, personajul meu, se identifică foarte bine cu imaginea femeii obișnuite, de clasă mijlocie din ziua de azi, mamă și soție, femeie puternică, cu un job corporatist, care jonglează cu responsabilitățile față de familie și propriile visuri”, spune Andreea Samson.

Faptul că joacă alături de Vizante și Ștefan Bănică, colegii ei de la la Teatrul de Comedie, și cu Jojo, care îi este prietenă, a bucurat-o nespus pe Andreea. “Am avut marele noroc că eu și Vizante ne cunoaștem de foarte mult timp, cred că de 15 ani. Chiar am filmat împreună la primul meu proiect în televiziune și pot spune că mi-a fost un exemplu și un model în ceea ce privește spiritul și simțul comic, tehnica și meșteșugul comediei. De asemenea, Vizante și Ștefan Banică sunt colegi cu mine la Teatrul de Comedie, deci proiectul a fost în mare măsură făcut ca în familie. Și pe Jojo o știu de multă vreme, între noi există o chimie artistică și o prietenie adevărată”, mai spune ea.

Arhiva foto

Adrian Anghel joacă în rolul lui Ariciu’, o namilă de om care trăiește în Centrul Vechi și care nu se teme de nimic în afară de sora lui. Uită de la mână până la gură, distruge tot ce vrea şi ce nu prea vrea, dar reuşeşte să-l scoată pe Orlando din încurcături, de fiecare dată. Laila Abdel Hafiz și Alma Costin sunt Tatiana și Mia, două domnișoare simpatice care colorează fiecare aventură a lui Orlando. Îl simpatizează, îl ajută şi se contrazic între ele pe cele mai mici teme. Cele două fete locuiesc cu un etaj mai jos de apartamentul lui Orlando, unde au un salon de masaj.

Se înțelege excelent cu Alma, cu care s-a cunoscut la casting, și au legat o frumoasă prietenie. “Pe plan “actoricesc”, eu și Alma am fost best friends din prima. Acum,  în viața de zi cu zi, ea e prea frumoasă ca să pot, ca femeie, să spun că o suport 100%, dar țin la ea mult, jur”, spune Laila, amuzată. “Mia este jumătatea mai sensibilă și empatică, poate, din cuplu comic Mia –Tatiana. Nu se definește foarte clar într-o direcție, însă o descoperim ca fiind fata simplă, modestă în aspirații și dorințe, câteodată responsabilă, dornică să demonstreze că e capabilă să ajute. Mia se bucură de conjuctura faptului că formează această veche “familie” cu Tatiana, Orlando și Ariciu, ulterior și cu Ducu. Ea crede în prietenia sinceră a lui Orlando și îl consideră “șeful haitei””, spune Alma Costin (n. Căldare). Copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea joacă în rolul copiilor lui Ducu, Roxy și Bogdan. Ei sunt cei care încă mai menţin echilibrul familiei.

Citește și

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Ispita Daniela Pană la Insula Iubirii 2026 | sursa foto: Antena 1
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
15:34
Spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova mai așteaptă: când ar urma să fie gata, de fapt, după noua amânare a Guvernului
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ea este fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan
15:26
O asistentă a strâns saci cu medicamente acasă, ani de zile. Femeia lucra la Spitalul Județean Brăila de 20 de ani
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima Doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...