Cununia civilă a avut loc la Primăria Sectorului 6, din Drumul Sării. Radu s-a căsătorit cu Andreea, sufletul lui pereche. Tânăra a devenit oficial nora Ancăi Țurcașiu. Tinerii îndrăgostiți nu au făcut declarații de la eveniment, ci soacra. Actrița a postat pe contul ei oficial de Facebook câteva imagini, dar și câteva cuvinte de laudă la adresa copiilor ei.

„De azi, am oficial doi copii! Sunt foarte fericită. O iubire mare, mare!!! Și știu că totul va fi bine, că vă iubiți foarte mult, că vă completați minunat și că fiecare zi din viața voastră e o sărbătoare! Așa să rămâneți mereu! Vă iubesc enorm!!! Andreea, Radu, m-ați făcut o mamă extrem de mândră!!!”, a scris vedeta ieri în mediul online.

baiatul-ancai-turcasiu-s-a-casatorit-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Pentru click.ro, Anca Țurcașiu a vorbit pe larg despre nora ei. E mândră de fata cea care a ales-o fiul ei, Andreea deja lucrează, e asistent universitar. „Sunt în al nouălea cer. De astăzi, am doi copii, nu unul. Fiul meu s-a căsătorit civil cu aleasa inimii lui. O fată frumoasă, deșteaptă cu care se iubește de trei ani.

Andreea este asistent universitar, predă la facultate, iar Radu este student la Pedagogie și instructor de snowboard. Locuiesc împreună, și-au dorit enorm o familie, iar în septembrie vor avea și nunta. M-au întrebat toți dacă nora mea este însărcinată, dar pot să vă spun că nu. Cel puțin așa știu eu, dar cine știe ce surprize îmi pot face”, a declarat Anca Țurcașiu.

La eveniment, tinerii îndrăgostiți nu au purtat ținute sofisticate, Radu a îmbrăcat o cămașă albastră cu model și o pereche de pantaloni bleumarin. De partea cealaltă, mireasa Andreea a ales la cununia civilă o rochie neagră, lungă, cu crăpătură pe picior.

Soacra mare, Anca Țurcașiu, a fost numai un zâmbet la eveniment, alături de copiii ei. Ea a îmbrăcat un costum negru, elegant, la care a asortat o cămașă albă și o pereche de botine cu toc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.