James Sparrow Midnight Madden este un bebeluş extrem de norocos. La doar cinci luni el se poate "lăuda" că a văzut Parisul şi celebrul Turn Eiffel. În fotografia alăturată, pe care Nicole Richie a postat-o pe contul său de Twitter, se poate observa cum Sparrow stă liniştit în braţele mamei sale şi priveşte fix spre cameră.
"În Oraşul Luminilor împreună cu adevărata mea dragoste", a notat starleta americană pe celebra reţea de socializare.
Nicole Richie, fostă vedetă a unui reality show şi, ocazional, designer vestimentar, s-a logodit zilele trecute cu rockerul Joel Madden, cu care se va căsători în viitorul apropiat.