În locul telenovelelor siropoase, care au invadat micile ecrane în ultimii ani, sau al emisiunilor de divertisment destul de contestate de artiştii vechii generaţii, după ce şi-a convins şefii de la Antena 1 să creadă în proiectul său, Mihai Bendeac aduce, în această seară, teatru TV la Antena 1. Telespectatorii vor avea ocazia să descopere o altă lume, cortina se va ridica, iar pe micile ecrane va apărea o scenă de teatru. Acest program este, practic, o oportunitate pentru publicul român de a se bucura de un alt fel de divertisment şi nu în ultimul rând de a aduce un omagiu actorului, un român care oferă atâtea motive de mândrie aici sau peste hotare şi care ajunge uneori să fie mai puţin premiat chiar de ai săi. Astfel, în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 20.30, vor fi difuzate cele mai frumoase piese din ultimii 30 de ani, evident într-o nouă distribuţie, avându-i ca protagonişti pe cei mai îndrăgiţi actori din România. Programul va debuta cu “Doctori de femei” şi va continua, apoi, pe 20 martie, cu piesa “Pijamale”.
“Acest proiect este doar începutul revenirii divertismentului de bună calitate. Mi-am pus în joc întreaga carieră pentru asta”, a declarat artistul.
Bendeac e «doctor de femei»

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI