Astfel, cântăreața a avut o apariție surpriză la premiera filmului “Beauty and the beast”, de la Hollywood, unde a apărut pe covorul roșu alături de fiica sa.

Revenind la propunerea primită, artista ar fi prima alegere a regizorului Jon Favreau, pentru a interpreta vocea personajului Nala în remake-ul „Lion King”, dar câștigătoarea premiului Grammy nu a luat încă o decizie privind filmul, întrucât este însărcinată cu gemeni, au declarat surse citate de Variety.

Totuși, este vorba doar despre un rol de voce, astfel că studioul și regizorul ar face tot ce este necesar pentru a se adapta programului ei.

Aceasta ar fi primul rol într-un film pentru cântăreață după ce a asigurat vocea unuia dintre personajele din filmul de animație „Epic”, al studiourilor Fox, scrie Agerpres.

Din distribuție mai fac parte Donald Glover, care va interpreta vocea lui Simba, iar James Earl Jones va relua rolul tatălui lui Simba, Mufasa.

Regizorul Jon Favreau începe să lucreze în această perioadă la un sequel al recentului său megasucces „The Jungle Book”, dar și remake-ul „Lion King” ar urma să fie realizat cât de curând posibil.

„Lion King” a fost lansat inițial în 1994 și este unul dintre filmele de animație care au adus cele mai mari venituri din toate timpurile, cu încasări de 968,5 milioane de dolari în întreaga lume.

Accentul pus de studio pe adaptările cu actori urmează după succesele „Alice in Wonderland” (2010), „Maleficent” (2014), „Cinderella” (2015) și, ceva mai recent, „Beauty and the Beast„.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.