Trupul lui Octavian Dumitru (34 de ani) a fost descoperit duminică de prietena de artistului. Aceasta a mers acasă la el în jurul orei 12.30 şi l-a găsit spânzurat în balcon, cu un cablu metalic. Poliţiştii nu au găsit o scrisoare de adio.
”Din primele informaţii ar reieşi că tânărul ar fi avut ceva probleme cu nişte bani, privitor la casa în care locuia. Casa o cumpărase şi o vânduse, dar nu a mai luat aceeaşi sumă pe imobil. Ar fi găsit multe nereguli la casă, inclusiv la izolaţie. Este doar o ipoteză deocamdată“, au precizat surse din cadrul anchetei, citate de Ziarul de Iaşi.
Colegii solistului au declarat că ştiau că s-a mutat şi că nu avea datorii.
”La început a locuit cu chirie într-un apartament în Centru, apoi şi-a cumpărat casa. Din câte ştiu, el nu avea niciun credit pentru casă, ba chiar şi-a cumpărat imobilul cu bani cash. Singurul împrumut care l-a făcut a fost pentru maşină“, a precizat un apropiat al lui Dumitru.
Octavian Dumitru era solist la Opera Română din Iaşi din anul 2014.