Deși relația lor s-a încheiat de mai mulți ani, Bianca și Bote au rămas prieteni, iar el a mărturisit recent că ea face parte din viața lui. ”Eu sunt mândru de Bianca. Bianca face parte din viața mea, este o femeie la care am ținut foarte mult. I-am spus, dacă vreodată va avea nevoie de ajutorul meu nu trebuie decât să pună mâna pe telefon. Ea a fost frumoasă de pe vremea când nu avea nici o intervenție. Și să ne înțelegem, n-are vreo 20 de intervenții. Și-a pus botox pentru că e nebunia cu botox, și-a pus silicoane, nu și-a scos nici o coastă, vă asigur eu, nu și-a pus nici un fund, iarăși vă asigur eu, are problemele alea la picioare, săraca, și a încerca să facă niște intervenții. În rest, ce își mai face… caută perfecțiunea, dacă poate și dacă își permite de ce nu?”, a declarat Botezatu, la Antena Stars.

Deși au avut în trecut o relație cu scântei, Bianca Drăgușanu și Cătălin Botezatu au făcut pace de mult timp. Mai mult decât atât, între ei s-a format și o prietenie trainică, iar designerul a vorbit și cu altă ocazie despre sentimentele lui pentru fosta iubită. ”Bianca avea farmecul ei. Ea este o fată nemaipomenitp. Indiferent ce va face şi ce va spune lumea, ea rămâne pentru mine o fată minunată şi o voi ssprijini necondiționat oricnd. La noi a rămas o prietenie extraordinară. A fost o perioadp când lumea ne-a îmbrâncit unul împotriva celuilalt, dar e frumos să rămâi prieten. E urât să vorbești urât despre o relație, despre un om care a fost în viața ta. Trebuie să lași loc de Bună ziua. Iar la noi a rămas și o prietenie extraordinară”, spunea Bote și în urmă cu un an.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.