Cătălin Botezatu regretă că i-a făcut cunoștință Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu: „Îmi pare rău că am stat la baza acestei relații”. Ce a zis despre cântăreață

Comentează

Cătălin Botezatu a făcut recent o serie de declarații emoționante pentru Cancan, în care și-a exprimat regretul profund pentru faptul că el a fost cel care le-a făcut cunoștință Alinei Sorescu și lui Alexandru Ciucu, în urmă cu mulți ani.

Creatorul de modă a mărturisit că, la momentul respectiv, credea cu sinceritate că cei doi formează un cuplu ideal, însă viața a demonstrat contrariul. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat, deși au împreună două fetițe.

Cătălin Botezatu are cuvinte de laudă la adresa Alinei Sorescu

„Ori de câte ori mă întâlnesc cu Alina Sorescu este o plăcere. Pentru că, de când o cunosc, și o cunosc de foarte mult timp, pentru mine a fost persoană extraordinară, o femeie superbă, foarte deșteaptă, și am apreciat dintotdeauna dragostea ei pentru copii, și faptul că poate că la acel moment am făcut o greșeală.

Dar nu am gândit așa, că am recomandat-o unui bun prieten și le-am făcut cunoștință… Am știut că ea este o familistă convinsă și o mamă desăvârșită. O iubitoare de copii”, a spus Cătălin Botezatu.

Celebrul designer a povestit că momentul întâlnirii celor doi a avut loc la Festivalul „Cerbul de Aur”, într-un context în care totul părea promițător pentru o relație de durată. „Eu le-am făcut cunoștință celor doi, la un Cerb de Aur, crezând din toată inima și văzând în ei o pereche perfectă.

Oamenii se înșală și viața te face să vezi, în timp, altfel lucrurile. Din păcate nu a fost așa, și victima, în toată relația asta, a fost Alina. Îmi pare foarte rău că acum, în timp, am stat la baza acestei relații, dar am considerat întotdeauna că și el, și ea, se merită, s-au meritat, la momentul acela, unul pe altul”, s-a confesat Botezatu.

Regretele lui Cătălin Botezatu

Regretele lui sunt accentuate de faptul că, spune el, nu a anticipat că lucrurile vor lua o turnură negativă pentru Alina Sorescu, pe care o admiră și o susține necondiționat. „Din păcate, nu am știut că lucrurile vor avea un astfel de derapaj, în defavoarea Alinei, care nu merita așa ceva. Din contră. Sunt sigur că acum, când Alina vede printr-o altă prismă viața, va avea parte numai de bine, numai de fericire, numai de iubire, pentru că asta merită.

Și în continuare o asigur de admirația mea, de empatia mea, și de sprijinul meu necondiționat la orice oră. O respect, o ador și o iubesc din toată inima mea pe Alina și îi doresc să-i fie bine și mai ales să fie fericită, pentru că merită acest lucru. Și mai ales pentru că este o profesionistă desăvârșită și o artistă desăvârșită”, a mai declarat Cătălin Botezatu.

Alina Sorescu nu se gândește la o nouă relație

La trei ani de la despărțirea de Alexandru Ciucu, Alina Sorescu a vorbit deschis despre viața sa sentimentală și despre planurile sale. Deși mulți se întreabă dacă artista este pregătită să iubească din nou, răspunsul ei este cât se poate de clar: nu simte, momentan, nevoia să înceapă o nouă relație.

„Nu-mi pun problema asta”, a declarat vedeta pentru viva.ro.

Cunoscută și admirată pentru talentul ei și pentru discreția cu care a gestionat întotdeauna viața personală, Alina Sorescu a mărturisit că, în această etapă a vieții, prioritățile sale sunt cariera și cele două fiice ale sale. Despărțirea de Alexandru Ciucu, care a avut loc în 2022, a fost un moment dificil, dar artista pare acum împăcată cu prezentul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
08:24
Un agent ICE în civil a tras 7 focuri asupra unei mașini în care era un copil de 5 ani, în New York. Mamdani îi cere lui Trump să își retragă trupele: „Strada era plină de familii și copii”
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește