Actriţa australiană Cate Blanchett a fost lovită cu un aparat de radio, miercuri, în timpul unei reprezentaţii teatrale.
Incidentul a avut loc în timpul piesei "Un tramvai numit dorinţă". Aparatul fusese aruncat pe scenă de unul dintre actorii din distribuţie, potrivit scenariului piesei.
O spectatoare a cărei identitate nu a fost dezvăluită a declarat că renumita actriţă "avea sânge în partea din spatele capului şi pe gât".
"Ea a mai jucat timp de încă 30 de secunde, apoi a coborât scările în fugă, iar noi am crezut că acest lucru făcea parte din scena următoare. Înainte să înţelegem ce se petrece, luminile s-au aprins şi ni s-a spus că organizatorii întâmpină anumite probleme de ordin tehnic şi că toţi spectatorii trebuie să evacueze teatrul", povesteşte spectatoarea.
Cate Blanchett, în vârstă de 39 de ani, a primit premiul Oscar în 2005, pentru interpretarea actriţei Katherine Hepburn în filmul "Aviatorul", de Martin Scorsese, alături de Leonardo DiCaprio.