Ce diferență de vârstă e între Petre Roman și Silvia Chifiriuc. La 77 de ani, fostul premier are un băiat de 13 ani

 3 comentarii

Petre Roman și Silvia Chifiriuc sunt căsătoriți din anul 2009, la doar doi ani de când fostul premier al României a divorțat de Mioara Roman, care s-a stins din viață pe 23 februarie. Alături de soție, acesta are și un băiat, pe Petrus, care are 13 ani.

De mai bine de 15 ani de zile, Petre Roman (77 de ani) trăiește o poveste de iubire alături de cântăreața de muzică ușoară Silvia Chifiriuc (51 de ani). Împreună pozează în cuplul perfect, chiar dacă între ei e o diferență de vârstă de 26 de ani.

În momentul în care s-au căsătorit, ea avea 37 de ani, iar el 62 ani. Fostul premier este mai mare cu trei ani și decât soacra lui, scrie unica.ro. Ani de zile Silvia Chifiriuc a fost considerată motivul divorțului dintre Petre Roman și Mioara Roman, după 34 de ani de mariaj.

„Nu mă așteptam ca totul să ia o așa amploare și să fiu atacată din toate părțile. Astea au trecut, nu mai contează acum. S-au spus multe lucruri neadevărate, foarte urâte. Nu m-a deranjat niciodată că am fost considerată vinovată de divorțul lui Petre Roman, eu nu am determinat această ruptură. Așa a fost să se întâmple”, spunea Silvia Chifiriuc în anul 2012.

Într-un interviu de acum doi ani, chiar Petre Roman dezvăluia că soția Silvia a fost atacată public multă vreme legat de divorțul lui de Mioara Roman. „Tu ai fost țintă, mai ales la început. În momentul în care a devenit publică relația dintre noi, în 2007, era evident că va fi o mare învolburare mediatică. Au fost 54 de zile fără oprire. Pentru Silvia a fost greu. A suferit mult”, a declarat el.

Ce relație are Petre Roman cu băiatul lui, Petrus, care are 13 ani

Rodul iubirii dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc e Petrus, băiatul care acum are 13 ani. În 2022, într-o emisiune de televiziune, fostul om politic a avut numai cuvinte de laudă la adresa fiului său. O bună perioadă de timp, Petrus cânta la pian. „În acest moment este pasionat de sport, de înot mai exact. Nu cred că o să facă o meserie din asta, nu ar fi rău, însă nu cred că are calitățile fizice ale lui David Popovici.”, a spus Petre Roman într-o emisiune la Kanal D.

Atunci, Petre Roman l-a și lăudat pe Petrus. „Pentru 12 ani, are destulă minte și mă bucur de el așa copil, încă nu a devenit rebel. Băiatul meu citește strict ce îl interesează pe el, acum îl interesează dinozaurii sau cine știe ce istorii. Încerc să îl conving să citească ce se citește prea puțin acum și anume literatura. Să nu uitam că în literatura este acumulata simțire, viață, trăiri, fapte.”, a mai spus Petre Roman.

Petre Roman și-a luat adio de la Mioara Roman

Chiar dacă are un mariaj fericit alături de Silvia Chifiriuc, Petre Roman a mers la priveghiul Mioarei Roman, fosta lui soție care s-a stins din viață pe 23 februarie. Îmbrăcat în negru și cu un buchet de flori albe, el și-a luat adio de la cea care i-a fost parteneră timp de 34 de ani.

Alături de Mioara Roman, Petre Roman are o fată, pe Oana, care are 47 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Crisiana 29.02.2024, 20:25

    Roman si Tariceanu doi Primi Ministrii , barbati carora le este frica de batranete. S-au ,,intinerit,, prin operatii estetice. Totusi au gusturi diferite la femeile mai tinere decat ei. Chifiruc nu este nici la degetul cel mic al vreuneia dintre sotiile lui Tariceanu. Sau al Mioarei.Roman este un trofeu pentru ea asa cum si el a fost un trofeu pentru fosta lui sotie Mioara.

  • Avatar comentarii

    Puck 01.03.2024, 04:43

    Imbatraneste urat dânsul! Păr vopsit, facies senil, băiat adolescent căruia îi comentează performanțele fizice in public, etc. N-ar trebui să uite că vârsta fostei soții e vârsta lui....

  • Avatar comentarii

    Aura1 01.03.2024, 06:48

    Fiecare cu viața lui, bine că se înțeleg..

ALTE ȘTIRI
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește