Sora Cristinei Spătar locuiește în Anglia, iar artista și-ar fi dorit să se mute la ea împreună cu cei doi copii. Alin Ionescu, fostul soț al vedetei, nu a fost de acord cu ideea pe care a avut-o aceasta, astfel că nu are voie să părăsească România alături de copii.
Cristina Spătar nu se va putea muta din România împreună cu cei doi copii până când aceștia nu vor împlini vârsta de 18 ani.
„Am fost întrebată la un moment dat dacă m-aș muta din România, alături de sora mea. Cochetam cu ideea de a mă muta pentru copii, pentru școlile copiilor în Anglia. Sora mea este cu fetițele în Anglia. Nu am primit acordul fostului soț, așa că am rămas în România și o să rămânem. Probabil când vor fi ei majori, cine știe când își vor dori să studieze, dacă vor vrea să studieze în Anglia, eu o să-i însoțesc, o să fiu alături de ei. Dacă sora mea se va retrage în Italia mai târziu, mai știi, poate ne mutăm în Italia. Niciodată nu spune niciodată! Deocamdată, rămân în România pentru mulți ani de acum înainte, cel puțin 6 ani rămân în România”, a declarat cântăreața la Antena Stars.
Cristina Spătar ține cont de părerile copiilor
Vedeta are o relație foarte bună cu Aida și Albert, astfel că întotdeauna ține cont de părerile lor. Cristina Spătar și-ar fi dorit ca fiul ei să facă performanță în fotbal în Anglia, acolo unde ar fi avut șanse mult mai mari pentru cariera lui.
„Nu am vorbit cu fostul soț personal, ci prin rude. Albert iubește foarte mult fotbalul de performanță, el este căpitan de echipă aici unde este și mă gândeam că acolo aș fi putut să-l ajut să facă cu adevărat performanță, să joace la un club mare din Anglia. Aida a fost întotdeauna de acord cu orice decizie pe care am luat-o. Nu aș face nimic fără acordul lor. Cu ei mă consult la orice acțiune de-ale mele. Eu cred că în toate este mâna Lui Dumnezeu, eu asta cred”, a mai spus Cristina.