17:56
Unul dintre cele mai vechi poduri din fier din lume, aflat la 75 de metri înălțime, a fost restaurat cu 9 milioane de euro din taxele șoferilor
17 oct.
Cum să călătorești prin lume fără să cheltuiești bani pe cazare, dar să ai condiții de lux: „Am ajuns în 18 țări”
15 oct.
Un sat întreg, cu 17 case și un lac privat, se vinde cu 7,5 milioane de lire în Anglia. Ce mai poate construi cumpărătorul
14 oct.
Un funcționar public avea în secret 5 joburi, din care a adunat 350.000 de lire, în Marea Britanie: „lucra” 7 zile și jumătate pe săptămână
13 oct.
O colecție de cărți Pokémon, descoperită în pod, i-ar putea aduce o avere unui pensionar din Marea Britanie
12 oct.
O casă cu patru dormitoare, evaluată la 525.000 de lire, se vinde cu doar o liră. De ce nu poate fi locuită
12 oct.
O bandă de români îi jecmănește pe turiști chiar lângă Parlamentul din Londra: „Sunt niște escroci”
12 oct.
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
10 oct.
Cele mai ciudate aterizări de urgență din istorie: „Cod Pan-Pan pentru că s-au stricat 6 toalete din 8”, „Ursul a scăpat din cușcă!”, „Bondarul a intrat în motor”
10 oct.
Terapie cu câini la gara King's Cross din Londra: „Ragu, Peggy și Arlo le ridică moralul călătorilor”
9 oct.
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
8 oct.
Fiul unui fotbalist legendar a ajuns în liga a șaptea din Anglia: „Va aduce un plus echipei noastre”
8 oct.
Cel mai mare dovleac din lume: „Cât un hipopotam”
6 oct.
A fost abandonată când era bebeluș într-o cabină telefonică, după 30 de ani și-a găsit salvatorul, în Marea Britanie
5 oct.
Un bărbat și-a ucis tatăl biologic la câteva ore după ce l-a întâlnit, în Anglia: „M-a intimidat cu prezența lui”
5 oct.
Familia tânărului decedat a crezut că e în viață timp de săptămâni, după ce poliția l-a identificat greșit, în Anglia: „Ca și cum am fi trăit două decese”
4 oct.
„Cârtiță” de 88 de tone, extrasă din mare după ce a forat un tunel de 620 de metri în Anglia pentru a salva peștii
3 oct.
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
3 oct.
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
1 oct.
Marea Britanie testează întoarcerea în Uniunea Europeană: „Brexit a făcut mai mult rău decât bine”
1 oct.
Un tânăr de 25 de ani a murit din cauza unei supradoze de cofeină, în Marea Britanie: „Cumpăra liber orice dorea de pe internet”
30 sept.
67.000 de lire sterline cash aveau doi români în cafeneaua din care au pus la cale o afacere ilegală de două milioane de lire. Au fost arestați și condamnați
30 sept.
„Mireasa ISIS” crezută moartă timp de 10 ani, implicată în atacul de la Berlin: „Riscă pedeapsa cu moartea”
29 sept.
„29155, Fantomele Kremlinului”. Cum o echipă secretă de asasini ruși a provocat moarte în Europa până la granița cu România
29 sept.
„Scoreboard”, jocul bolnav al bandelor interlope, cu puncte pentru atacuri și violență: „Ca la un campionat de fotbal: 50 de puncte - rănile la cap, 30 - înjunghierile în piept, maximum pentru crime”
29 sept.
Șefa de la AI lăsată să doarmă în saună la un team-building și apoi demisă cere despăgubiri uriașe: „Colegii bărbați au consumat alcool, eu am fost singura concediată”
28 sept.
O româncă din Londra încearcă să scape de o amendă de 500 de lire, după ce a aruncat la gunoi o cutie
26 sept.
Spania, victorie spectaculoasă la Londra: campioana mondială a învins Anglia cu 3-2 în Liga Națiunilor / Toate rezultatele serii
25 sept.
Manchester City, găsită vinovată pentru 114 din cele 115 capete de acuzare privind încălcarea regulilor Premier League. Clubul riscă excluderea
24 sept.
Nume de bebeluș vândut cu 1,4 milioane de euro. Cum îl cheamă pe copilul controversatei Bonnie Blue
24 sept.
Asistenta medicală a instalat o cameră ascunsă în sufragerie, ca să-și spioneze soțul, în Anglia: „În a patra zi, am crezut că pic din picioare”
23 sept.
Un proiect imobiliar de 1.200 de locuințe a stârnit furia locuitorilor dintr-un sat istoric din Marea Britanie
23 sept.
Principalul suspect în cazul celebrei dispariții din 2007 a fetiței britanice Madeleine McCann a rupt tăcerea: „Eram la 150 de metri”
22 sept.
A îndreptat din greșeală camera telefonului spre un obiect uitat de 10 ani pe terasă și a devenit negru, în Anglia: „Am sunat la Urgențe”
21 sept.
Un șofer român de TIR a blocat complet o autostradă din Anglia, după 20 de secunde au apărut două mașini de poliție: „Aș face-o oricând”
21 sept.
Cum poți face pe ascuns vinul ieftin să pară mai scump și mai gustos: „Trucurile nu-l vor transforma într-un Château Pétrus, dar vor îmbunătăți experiența”
19 sept.
A crezut timp de 11 ani că are cancer la creier. La 34 de ani, a aflat că fusese diagnosticată greșit și tratată inutil cu chimioterapie
18 sept.
Problemele cu banii îmbătrânesc creierul: „Resursele mentale sunt redirecționate către aceste griji imediate”
16 sept.
Cinci șoferi de Lamborghini au rămas fără bolizii de lux pentru că circulau prea încet pe autostradă: frânau brusc și conduceau cu doar 27 km/oră, în Anglia
16 sept.
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
13 sept.
Un Bugatti de 600.000 de euro, reparat cu doar 46 de euro de un youtuber. „Poți face minuni”
13 sept.
Avionul Ryanair se ciocnește cu o pasăre deasupra Angliei. Piloții au emis codul de urgență 7700
8 sept.
Noua lege rutieră l-a lăsat pe un șofer fără bolidul lui Lamborghini Huracan de peste 230.000 de euro, în Marea Britanie
2 sept.
O angajată la un hotel de lux a fost pusă să lucreze într-o debara și apoi concediată. Acum a primit peste 230.000 de euro despăgubiri
2 sept.
Cele 7 semne care arată că îmbătrânești, numite de doctori
1 sept.
Un bărbat face o muncă de care mulți fug și câștigă până la 535 de euro în doar două ore, în Anglia. A reușit să-și cumpere o casă din banii obținuți
31 aug.
Cum i-a fost furat ceasul de 160.000 de euro lui Cătălin Botezatu. Mărturii din timpul procesului: „M-am temut pentru viața mea”
29 aug.
A locuit într-o colibă făcută din scânduri, iar acum are un salariu de 5,5 milioane de euro pe an. Povești dramatice ale fotbaliștilor din Premier League
28 aug.
Avionul era prea greu, așa că bagajele pasagerilor au fost descărcate din zborul EasyJet: „Eu sunt comandantul, eu decid!”
26 aug.
Cât costă, de fapt, ceasul de două milioane de euro care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu. Presa din Anglia a anunțat valoarea reală
26 aug.
Marian a plecat în Marea Britanie când avea 19 ani și a lucrat ca salahor. Zece ani mai târziu are propria afacere: „Un zidar bun poate câștiga 1.000 £ în doar 3 zile”
25 aug.
Cine sunt cele mai virale WAG. Ce înseamnă termenul inventat special pentru partenerele fotbaliștilor din Premier League
25 aug.
Rolls-Royce își extinde fabrica de reactoare nucleare pentru submarine cu 100.000 mp. Proiectul, finanțat de Marea Britanie și Australia