Tentațiile sunt mari, iar mirosul apetisant îmbie întreaga echipă să încerce combinații inedite, pregătite special de concurenții pasionați de arta culinară. Gina Pistol, frumoasa prezentatoare a emisiunii, are o siluetă de invidiat pe care și-o menține fără probleme chiar și atunci când este înconjurată de tentații cu multe calorii.
,,Toți au impresia că la filmări ne înfruptăm din toate preparatele pe care le pregătesc concurenții, dar nu este deloc așa. Eu trebuie să fiu alături de susținători, să surprind reacțiile celor care participă și să aflu povestea din spatele fiecărei farfurii. Pentru că programul este încărcat, fiecare își ia pauză de masă atunci când are timp, iar ,,răsfățul culinar” stă de cele mai multe ori într-o farfurie de roșii proaspete și brânză de capră.”, afirmă Gina.
Poftele chefilor sunt pe cât se poate de normale, iar în pauzele de filmări degustă preparate la care nimeni nu s-ar aștepta. Ouă ochiuri, brânza de capră, carnea la grãtar și legumele sunt cerințele de sezonul acesta ale celor trei jurați, dar Cătălin Scărlătescu pare să aștepte cu nerăbdare o porție de scoici, preparatul pe care nu ar putea vreodată să-l refuze. Și pentru că bucătăria este locul unde se întâmplă numai lucruri magice, inclusiv cei din echipă au trecut la cratiță în culise, la un banc de lucru special amenajat. Însă nici acolo nu își găsește loc fine dining-ul, ci mâncarea tradițională, care este pe gustul fiecăruia: ciorba de legume, mămăliga cu brânză și smântână, sau varza călită fiind doar câteva exemple.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
VIDEO EXCLUSIV/Nicoleta Nucă are un nou iubit, însă îl ține cam …secret. Brunet, discret, loial, toboșar!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume