“Exatlon”, reality-ul sportiv fenomen care a cucerit inimile milioanelor de telespectatori readucând bucuria sportului în viața românilor de toate vârstele, urmează să își desemneze câștigătorii.
Spectacolul oferit de atleții „Exatlon” pe traseele competiționale a fost unul demn de lauda, fiecare dintre concurenți luptând cu determinare pentru a se autodepăși. Războinicii și Faimoșii ne-au oferit dueluri de exceptie, încărcate de emoție, din care n-au lipsit tensiunile sau iesirile nervoase, lacrimile de bucurie, încurajarile și optimismul, în lupta lor pentru câștigarea luptelor competiționale.
„Vor fi câteva momente unice, dramatice, care vor arăta, din nou, de ce este așa de frumos <Exatlon>! Fie că vorbim de băieți, sau de fete, veți redescoperi personaje care vor încerca să își strunească zbuciumul interior, să depășească osteneala acumulata în luni de trudă, și sa înfrunte arșita dominicană, dar și pe cea care le va cuprinde mințile când vor intra pe trasee. Chiar merită să fiți alături de ei!", a declarat Cosmin Cernat, prezentatorul “Exatlon”.
Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 20:00, cu o zi înainte de Marea finală, va avea loc a doua rundă a semifinalei, în care se vor confrunta, la băieți, Andrei Botoacă și Gabi Nedelcu, iar la fete, Cătălina Șeicaru și Andreea Arsine. Mâine seara vom afla cine sunt ceilalți 2 finalisti, primii fiind Ion Surdu, de la echipa Faimoșilor, si Nicoleta Lunca, de la echipa Războinicilor, desemnați în prima rundă a semifinalei.
Citește și