Neluţu Trandafir, un pensionar de 50 de ani din Târgu Jiu, a impresionat o sală întreagă nu doar cu vocea lui puternică, cât mai ales cu o poveste de viaţă deosebită.
Din cauza unui accident petrecut în anul 1989, bărbatul a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile, având, pe atunci, doar 24 de ani. Asta nu l-a împiedicat însă să ducă o viaţă normală, astfel că pensionarul are astăzi două fete şi o soţie de care este cât se poate de mândru.
Impresionaţi de cele auzite, spectatorii din sală, Ştefan Bănică, dar şi Dani Oţil, au lăcrimat. "Matinalul" a fost foarte impresionat de curajul şi de tăria de caracter ale concurentului şi i-a ascultat toată povestea cu lacrimi pe obraz. Cu această ocazie, el şi-a arătat, în sfârşit, şi o latură sensibilă pe care, de obicei, o ţine departe de ochii curioşilor.