Ajuns la 81 de ani, fostul președinte al României a rămas fidel convingerilor sale religioase și susține că nu crede în Dumnezeu, ci în forța omului.

„Iisus este un rebel, care și-a permis să spună că toți oamenii sunt egali. Iisus este o figură, caracteristică pentru o anumită evoluţie a gândirii umane, pentru o societate mai bună, mai dreaptă, benefică tututor”, a spus Iliescu în urmă ceva timp.

Dani Klein

Celebrități care neagă existența lui Dumnezeu

Deși trupa a cărei solistă este se numește Vaya con Dios, cântăreața Dani Klein crede că existența Lui Dumnezeu este imposibilă.

„Nu cred în Dumnezeu. Mi se pare imposibil. De-a dreptul imposibil. Trebuie să spun că unul dintre bunicii mei a fost comunist, celălalt a fost socialist şi amândoi urau biserica. Cred că niciodată nu m-am aflat în poziţia de a crede măcar în Dumnezeu, pentru că ei au urât atât de mult biserica încât îmi era de-a dreptul imposibil să încep să simt vreo atracţie pentru biserică. Îi invidiez pe cei care cred în Dumnezeu… Îmi imaginez că viaţa este mai uşoară pentru ei atunci când totul are un scop anume, spre deosebire de cei ca mine, care nici măcar nu încearcă să găsească acel motiv”, spunea Dani Klein.

Brad Pitt

Celebrități care neagă existența lui Dumnezeu

Celebrul actor de la Hollywood este ateu de când era la școală și nu se sfiește să recunoască acest lucru.

“Nu sunt de acord cu ideea de Dumnezeu atotputernic și nici cu faptul că fericirea eternă este adusă de credință. Omul este propriul său stăpân! Cine spune că oamenii se nasc egali, minte. Văd peste tot oameni, care au nevoie de ajutor și vreau să le fiu alături”, declara Brad Pitt.

Jodie Foster

Celebrități care neagă existența lui Dumnezeu

Actrița de la Hollywood se declară atee convinsă, însă susține că respectă toate religiile, drept pentru care sărbătorește Crăciunul și Hannukah împreună cu cei doi copii ai săi. Jodie Foster spune că nu vrea să le influențeze acestora deciziile pe care le vor lua în viitor, cu privire la religie.

Woody Allen

Celebrități care neagă existența lui Dumnezeu

Nici celebrul actor, scenarist și regizor american nu crede în existența divinității. „Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt ateu. Pentru tine sunt ateu, pentru Dumnezeu o opoziție reală”, spunea Allen.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.