Celui mai sexy infractor i s-a interzis să intre în Marea Britanie

Comentează

Lui Jeremy Meeks, supranumit ”cel mai sexy infractor” i s-a interzis intrarea în Marea Britanie, unde ajunsese pentru a susține o ședință foto, scrie Daily Mail.

Meeks, în vârstă de 32 de ani, a ajuns în Londra pentru a face o serie de ședințe foto pentru companiile cu care are contract, dar nu a putut trece mai departe de aeroportul Heathrow. Imediat după ce a aterizat, poliția londoneză l-a preluat și l-a deportat înapoi în State.

Modelul, fost infractor, trebuia să petreacă o săptămână în Marea Britanie pentru o serie de ședințe foto, susține managerul său, Jim Jordan. Dar la câteva ore după aterizare, Meeks a fost reținut de polițiștii din aeroport și i s-a interzis să intre în țară, cu toate că acesta a prezentat o scrisoare de la consilierul său de probațiune din California.

La scurt timp după aceea a fost urcat într-un avion și trimis înapoi în State unde a aterizat luni seara. Între timp, soția sa și managerul, care îl însoțeau la Londra sunt ținuți într-un hotel din Londra.

”Am aterizat în Londra și când am ajuns la imigrări ei l-au reținut pe Jeremy. Nu a fost arestat, dar l-au deportat. Nu l-au lăsat să intre în țară. Este foarte supărat pentru că l-au escortat cu poliția în avion”, a povestit Jim Jordan pentru Daily Mail.

Managerul a mai spus că Jeremy avea viză de lucru și o scrisoare de la consilierul de probațiune. ”Când am ajuns la biroul de imigrări mie mi-au dat pașaportul, la fel și Melisei, dar când s-au uitat la pașaportul lui Jeremy au spus să așteptăm deoparte să se facă câteva verificări. După o oră ni s-a spus că noi putem trece, dar el trebuie să rămână. Timp de cinci ore am așteptat într-un restaurant al aeroportului, iar apoi ni s-a spus că va fi deportat”, a mai declarat Jordan.

După ce a vorbit cu Jeremy, acesta i-a povestit managerului său că a fost amprentat, percheziționat și intervievat timp de opt ore înainte de a fi urcat în avion și trimis înapoi în Statle Unite.

Modelul este foarte supărat pentru că aceasta era prima sa vizită în Londra și trebuia să fie marele său debut în lumea modei, urma să apară pe coperțile unor reviste.

Jeremy Meeks, numit „cel mai sexy infractor din SUA”, a fost eliberat în martie 2016, după ce şi-a ispăşit pedeapsa de doi ani şi trei luni de închisoare. Bărbatul are acum 33 de ani, lucrează ca model full- time și a ajuns să trăiască în lux, potrivit unor poze postat pe contul lui de Instagram, unde anunță cât de bine îi este, să fie din nou acasă.

O infracțiune i-a schimbat total viața în bine americanului și a ajuns de după gratii, direct pe podium și în campanii publicitare. În momentul în care a fost arestat, în 2014, poliția din California a postat o poză cu acesta pe pagina facebook, care s-a viralizat imediat.

Imaginea cu el a apărut imediat pe site-uri şi ziare din toată lumea și  Jeremy Meeks, condamnat la închisoare pentru deţinere ilegală de armă, a devenit o adevărată vedetă, ba chiar a fost numit „cel mai sexy infractor din lume”. Femeile au început să îi roage pe oamenii legii să îl eliberereze, pentru că e prea frumos să stea după gratii, însă cu toate acestea, el nu a scăpat de pedeapsă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
06:10
„29155, Fantomele Kremlinului”. Cum o echipă secretă de asasini ruși a provocat moarte în Europa până la granița cu România
06:00
„Scoreboard”, jocul bolnav al bandelor interlope, cu puncte pentru atacuri și violență: „Ca la un campionat de fotbal: 50 de puncte - rănile la cap, 30 - înjunghierile în piept, maximum pentru crime”
05:40
Șefa de la AI lăsată să doarmă în saună la un team-building și apoi demisă cere despăgubiri uriașe: „Colegii bărbați au consumat alcool, eu am fost singura concediată”
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză