„Mă număr printre cei norocoși pentru că am o meserie de care sunt cu adevărat îndrăgostită”, a declarat Oana Nicolau pentru protv.ro.

Cine e Oana Nicolau de la „Căsătoriți pe nevăzute”. Se iubește cu soțul de 29 de ani

Oana Nicolau are o relație de 29 de ani cu soțul ei și împreună au trei băieți.

În același interviu, ea a dezvăluit cum a primit propunerea pentru emisiunea „Căsătoriți pe nevăzute”. „Am spus DA în primele 30 de secunde, cred. M-a încântat foarte tare ideea de a forma cupluri pe baza unor compatibilități, cu ajutorul științei”.

Care e rolul Oanei Nicolau în show-ul „Căsătoriți pe nevăzute”

Cu ajutorul celor patru experți, participanții show-ului „Căsătoriți pe nevăzute” vor fi „potriviți” pe baza unor testări științifice cu o persoană pe care n-au văzut-o niciodată, dar compatibilă, și pe care o vor cunoaște abia în fața ofițerului Stării Civile.

„Emisiunea este structurată în trei etape. În prima etapă, eu studiez fiecare concurent în parte, îi ofer un chestionar cu întrebări legate de istoricul personal, familial și cel al relațiilor și evident anumite aspecte ce țin de sexualitatea persoanei. Apoi am discuții de unu la unu. Voi face vizite la domiciliu pentru că mediul în care noi trăim spune foarte multe despre noi.

A doua etapa este cea în care ne așezăm împreună cu ceilalți colegi experți și ne prezentăm concluziile pe care le-am tras fiecare.

În a treia etapă, cuplurile sunt deja căsătorite și își trăiesc relația. Le voi oferi suport, voi fi acolo alături de ei. Îi voi ajuta să se cunoască unul pe celălalt și cel mai important îi voi ajuta să descopere acele compatibilități pe care noi le-am văzut, dar despre care ei încă nu știu nimic”, a spus expertul pentru aceeași sursă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.