Otilia Bilionera sau Otilia Brumă, pe numele ei real, e născută la Suceava, în iunie 1992. Încă de mică și-a descoperit talentul muzical, dar, inițial, nu a făcut studii în acest domeniu. Cântăreața a absolvit Facultatea de Științe Politice în București, dar apoi și-a dat seama că muzica este, de fapt, marea ei dragoste.

În anul 2014 a cunoscut cu adevărat succesul. Aceasta a lansat atunci melodia „Bilionera”. Piesa a fost difuzată la radiourile din Bulgaria, Turcia, Grecia, Pakistan și India, unde în scurt timp a ajuns pe locul 1 în topuri. Abia apoi, „Bilionera” a fost preluată de radiourile din România. Pe YouTube, melodia are peste 511 milioane de vizualizări.

Otilia Bilionera e căsătorită

Hamude sau „Habubu”, așa cum îl alintă artista, este bărbatul care a făcut-o pe Otilia Bilionera să îmbrace rochia de mireasă. Tânărul este de origine arab și are propria afacere chiar în București. Soțul Otiliei Bilionera, pe care l-a ținut secret mult timp, deține o shaormerie în sectorul 6 al Capitalei, în cartierul Militari, scrie spynews.ro.

„Ne-am cunoscut prin nişte prieteni comuni. Arabii sunt mai pasionali decât românii. El nu ştia cine sunt când ne-am cunoscut. L-am cunoscut la o petrecere în septembrie. Am ţinut legătura, am mai vorbit… Mi-a dedicat toată noaptea o piesă. E afacerist. Din prima clipă a fost o chimie destul de mare între noi. Suntem de nedespărţit. Nu e gelos, e un bărbat descurcăreț”, a spus Otilia Bilionera despre soțul ei, potrivit aceleiași surse.

Cele 13 amendamente propuse de Laura Vicol prin care avertizorii de integritate vor fi descurajați să mai raporteze încălcările legii
Recomandări
Cele 13 amendamente propuse de Laura Vicol prin care avertizorii de integritate vor fi descurajați să mai raporteze încălcările legii
otilia-bilionera-la-survivor-romania-2022-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

12 Faimoși participă la „Survivor România” 2022

„Survivor România” este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre procurarea hranei și a apei sau pregătirea adăpostului! Noul sezon aduce la start lupta dintre două triburi: FAIMOȘI și RĂZBOINICI! Concurenții se vor confrunta zi de zi în provocări dintre cele mai diverse pentru imunitate și avantaje. Învingătorii își vor asigura liniștea în competiție, dar și resursele necesare vieții acolo, în timp ce învinșii se vor vedea nevoiți să treacă prin consilii de eliminare, dar și prin suferința unor lipsuri și mai mari.

Fiecare dintre cele două echipe este formată din 12 membri, 6 băieți și 6 fete, care vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga titlul de SURVIVOR și marele premiu de 100.000 de euro. PRO TV anunță că din echipa FAIMOȘILOR fac parte vedete din toate domeniile, precum: artiști care au reușit prin munca lor să spargă barierele locale – Otilia Bilionera, Xonia, Emil Rengle, Radu Itu, CRBL -, sportivi recunoscuți pentru munca și dedicarea lor din domeniu – Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță -, vedete care au cucerit online-ul – Laura Giurcanu, TJ Miles -, dar și cunoscute vedete TV – Andreea Tonciu, Roxana Ciuhulescu.

Urmărește-ne pe Google News
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
GSP.RO
Motivul șocant pentru care s-ar fi despărțit Shakira și Pique. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, NU a fost infidelitate
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Vladimir Putin va muri! Data evenimentului a fost anunțată deja. Vestea pe care Occidentul o așteaptă
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Observatornews.ro
Jaf de 1 milion de euro în doar câteva minute. Hoţii au aruncat de la etajul 6 seiful de aproape jumătate de tonă al unui om de afaceri grec
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Știrileprotv.ro
Scene îngrozitoare. Cel puțin 46 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Texas | VIDEO
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea