Maria Buză, Crina Abrudan, Anca Bucur, Tavi Clonda, Seredinschi şi Emanuel Neagu sunt cei care şi-au încercat aseară ultima şansă pentru o calificare în marea finală „Splash! Vedete la apă”, difuzată diseară, de la 20.00, la Antena 1.
Campioană de şase ori la fitness şi Miss Fitness Universe, Anca Bucur i-a uimit pe cei din platou cu o săritură de la 7 metri, efectuată cu foarte multă eleganţă, în vreme de Seredinschi s-a pierdut în ochii Ramonei şi vizibil emoţionat a greşit aterizarea în apă de la platforma de 5 metri.
Deşi ştia că are o problemă cu înălţimea, Crina Abrudan a vrut să îşi învingă teama şi a reuşit, a sărit de la 3 metri, în picioare, bifând astfel o premieră în viaţa ei. Emanuel Neagu i-a uimit pe juraţi şi le-a tăiat respiraţia celor din Bacău, cu un salt înainte cu dublu şurub de la platfoma de 5 metri, în vreme ce Tavi Clonda a venit la „Splash!
Vedete la apă” ca să salveze onoarea familiei, după ce soţia sa nu a avut curajul să sară. Mai mult, acesta a compus şi o melodie pentru show, ridicând toată sala la dans.
Ultima săritură i-a aparţinut Mariei Buză, care s-a aventurat la platforma de 5 metri, însă a ratat aterizarea în apă. La final, Răzvan Fodor i-a anunţat că nota secretă a Iuliei Albu a fost aceeaşi pentru toţi, 10, iar la a doua săritură s-au calificat Anca Bucur, Emanuel şi Maria Buză.
Ultimul finalist al show-ului, care va merge în marea finală de diseară, de la 20.00 este Anca Bucur. Cristi Pulhac, Natalia Duminică, Sonny Medini, Emy Alupei, Jador, Sandy şi Rikito sunt cei care şi-au asigurat până acum un loc în marea finală „Splash! Vedete la apă”.
„Va fi o seară extraordinară, plină de suspans, de emoţie şi un final apoteotic de care ne vom bucura aici, împreună. Și atenţie, nu este vorba despre o singură săritură, ci de două pentru fiecare concurent.
Aceştia vor sări în tandem, pentru prima dată, cu un membru al familiei sau cu un prieten, iar mai apoi vor avea o săritură singuri. Din partea juriului vor primi o singură notă, pentru săritura individuală!”, a declarat prezentatorul „Splash! Vedete la apă”, Răzvan Fodor.
„Sper să fie pregătiți concurenţii şi să îşi controleze emoţiile. Au fost nişte zile foarte grele pentru ei, toți şi-au dat silinţa să facă sărituri cât mai complicate. Sper să facă o figură frumoasă toţi!”, a completat şi antrenoarea Clara Gherase.