Claudia Pătrășcanu se află în plin divorț cu tatăl băieților ei, Gabi Bădălău, însă, situația dintre ei nu este deloc cea pe care vedeta o dorea. În timp ce tatăl susține că interpreta nu l-a lăsat să își vadă copiii timp de trei luni, aceasta spune că fostul soț vrea să îi ia de la ea.
„Vor să dovedească că eu nu am venit. Mai nou au spus că locuiesc cu copiii în două camere și că-i țin mai mult afară la joacă”, a declarat Claudia în emisiunea La Măruță.
„Avem două cameră, un hol, o bucătărie. (…) Nu avem bogăția tatălui”, a continuat. După despărțire, Claudia și fiii ei s-au mutat cu mama cântăreței în Agigea. „Copiii se simt foarte bine. Când se trezesc își iau jucăriile să se joace” , mai spune Claudia.
Deși Gabriel și Nicolas au propriul dormitor, micuții preferă să doarmă cu mama lor. „Zic: ‘Mami meu, cu tine vrem să dormim’”, a mai spus artista. Claudia susține că socrii ei vor să se răzbune pe ea încercând să-i îndepărteze pe copii de ea.