Însoţiţi de o ambulanţă dotată pentru intervenţii complexe, paramedicii au fost pregătiţi tot timpul pentru o intervenţie în caz de urgenţă. „Pericolul a fost hipotermia, cu toate consecinţele ei”, ne-a declarat Cristian Ursu, medic coordonat arl SMURD Cluj.
Echipa s-a asigurat tot timpul că sănătatea mentalistului nu e în pericol. „Am fost în permanenţă în legătură cu echipa din centru, legat de starea lui Gog. Chiar dacă nu am putut monitoriza funcţiile vitale, cât a stat între blocurile de gheaţă, am urmărit starea sa de conştienţă de pe margine”, ne-a spus Ursu.
Echipa a fost liniştită de Gog şi însoţitorii săi, care au susţinut că acesta va rezista testului termic, mai ales că s-a antrenat într-o cameră frigorifică înainte de demonstraţia de rezistenţă. La finalul celor trei ore de expunere la frig, paramedicii au intrat în acţiune şi l-au învelit în folii speciale, după care l-au transportat la ambulanţă, unde şi-a revenit complet după câteva minute, fără a fi nevoie să mai meargă la spital. „I-am monitorizat funcţiile vitale, ritmul cardiac, respiraţia, tensiunea. Şi-a revenit repede şi după câteva minute a părăsit ambulanţa”, ne-a mai spus Ursu.

Citeşte şi: INCREDIBIL! Cristian Gog a stat TREI ORE într-un bloc de gheaţă şi a ieşit TEAFĂR!

 

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Accidentul mortal din Dolj a fost filmat. Un copilaş de 4 ani a murit pe loc, fraţii lui mai mari şi părinţii au ajuns la spital - VIDEO
Observatornews.ro
Accidentul mortal din Dolj a fost filmat. Un copilaş de 4 ani a murit pe loc, fraţii lui mai mari şi părinţii au ajuns la spital - VIDEO
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Știrileprotv.ro
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)