Duminică noapte, asociația criticilor de film din Los Angeles a pus Colectiv pe locul 2 în anul 2020, după ce cei din Boston îl plasaseră pe locul 1

Comentează

În Statele Unite au loc obișnuitele gale, care se derulează online în pandemie, în care criticii de film aleg cele mai bune pelicule ale anului. Filmul românesc regizat de Alexander Nanau, ales documentarul european al anului, continuă să adune voturi și peste Ocean.

În noaptea de duminică spre luni, timpul României, asociația criticilor din Los Angeles a ales filmele anului. E un exercițiu tradițional pe care îl fac criticii din mai multe orașe americane.

Până acum, la categoria documentare, criticii din Boston au pus Colectiv pe locul 1, iar cei din New York, care alcătuiesc o organizație mult mai mare, au ales documentarul Time pe locul 1.

Actrița Carrie Coon vede Colectiv în cursa pentru Premiile Oscar

Asociația criticilor din Los Angeles a așezat Time pe 1 și Colectiv pe 2. Ambele titluri au figurat și în lista de filme care l-au impresionat pe Barack Obama în 2020.

Imediat după anunțul de la Los Angeles, competiția artistică pentru preferințele oamenilor dintre documentarul american și cel românesc a fost numită de către criticul de la The Playlist, Gregory Ellwood, ”poate fi cea mai apropiată cursă din lumea documentarelor de eoni”

Actrița Carrie Coon, cunoscută pentru rolurile din Cui îi e frică de Virginia Woolf, Gone Girl, The Post, Avengers: Infinity War, The Nest (producție 2020) și din serialul TV The Leftovers, a postat pe twitter un mesaj în care pune Colectiv pe lista favoritelor ei la Premiile Oscar.

Carrie Coon | Foto: Profimedia

Cursa pentru nominalizare este însă extrem de lungă, iar lista este de sute de filme, din toată lumea.

 
 

Regizat de Garrett Bradley, Time este un documentar de mare forță, despre destinul unei familii care se luptă cu o condamnare îndelungată la închisoare. Realizat cu contribuția The New York Times, Time spune o poveste de dragoste epică, derulată pe parcursul mai multor ani și în condiții vitrege.

Regizat de Alexander Nanau, Colectiv este, conform descrierii presei și a publicului (în România a fost cel mai vizionat film pe HBOGo în 2020), o peliculă despre valoarea participării în democrație și despre prețul pe care îl plătesc cei care nu acceptă corupția și resemnarea în societate.

Munca echipei de jurnaliști de investigație a Gazetei Sporturilor și Libertății este una dintre temele pe care regizorul Colectiv le-a urmărit cu predilecție.

O altă asociație a criticilor care a nominalizat Colectiv este cea din Chicago. Așezată alfabetic, lista nominalizărilor acestora la categoria documentar arată astfel: Colectiv | David Byrne's American Utopia | Dick Johnson is Dead | The Social Dilemma | Time. Asociația din Chicago va decerna premiile luni, 21 decembrie.

<strong>La filme artistice, voturile asociațiilor profesionale din Statele Unite au mers majoritar către Nomadland, cu Frances McDormand în rolul principal, și către First Cow, un western complet diferit față de genul cunoscut. </strong><br>

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Examen de specialist contestat
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12:33
Claudia Pătrășcanu, noi declarații după întâlnirea cu Gabi Bădălău în fața școlii: „Mi se pare îngrijorător ca un copil să asiste la asemenea scene”
Ioan Isaiu în „Băiat de milioane”, filmul lui Mircea Bravo | sursa foto: Libertatea
Exclusiv
12:04
Cine e actorul care a murit după ce a filmat câteva cadre în noul film al lui Mircea Bravo: „Mai era o scenă în care trebuia să apară”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
14:10
Traian Băsescu avertizează că România mai are doar două variante pentru un guvern cu o oarecare stabilitate: „Ne place sau nu, asta e!”
13:59
Trafic restricționat pe DN1, sensul Otopeni - București: Se închide o bandă de circulație timp de 10 zile
13:52
Alertă de securitate în Marea Neagră: două nave comerciale, lovite de drone în largul Bulgariei. Una s-a scufundat, iar 11 marinari sunt dați dispăruți
13:40
Gabi Bădălău, ofertă neașteptată pentru Claudia Pătrășcanu în plin scandal. Ce îi garantează fostei soții dacă se mută la București
TRENDING
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
Ambulanța aflată în misiune, blocată de un șofer iresponsabil pe autostradă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Rândunica este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Sursă foto: Getty Images.
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
Portretul unei doamne blonde cu o atitudine pozitivă, îmbrăcată în halat de laborator, care zâmbește către aparatul foto în timp ce prezintă două flacoane de pastile, într-un birou.
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună
10:29
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1.900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună: „Un mod de viață mai flexibil”
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2 ani și 7 luni, care suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?