Mulți dintre fanii lui au crezut că a făcut operație de micșorare a stomacului, însă Maurice Munteanu a negat, a spus acum că nu a mai mâncat. „Am primit mesaje și mă întrebau unde m-am operat. Rămâneam așa, cu telefonul în mână, blocat: „Hello, ați înnebunit!? Nu m-am operat nicăieri”. Nu am mai mâncat, e simplu. E atât de simplu, de fapt”, a spus fashion editorul revistei Elle, care nu mai consumă deloc alcool, nu mai mănâncă aluat, produse de patiserie, nici prăjeli.
„Fac parte din categoria oamenilor excesivi, care nu se pot opri la, habar n-am, un pahar de vin sau la o prăjitură. Eu aș mânca o ciocolată întreagă sau aș bea 7-8-9 pahare de vin, nu unul. Pentru că știu chestia asta despre mine, am preferat să spun stop. Vrei să îți spun ceva, nici măcar nu e greu pentru că totul vine din cap. Important este să se facă declicul”, a adăugat Maurice.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3„Toți oamenii știu că dacă vor mânca la prânz pește și o salată și la ora 5.30 – 6.00 un măr vor slăbi. Noi știm, de fapt, ce avem de făcut. De fapt, nu facem, asta e problema. Și ne mințim, cum m-am mințit și eu ani de zile și intrasem așa într-un cerc vicios. În momentul în care am renunțat complet la alcool, complet la zahăr, complet la tot ce înseamnă aluat, patiserie, prăjeli și așa mai departe, rezultatele sigur că într-un an de zile au fost vizibile”, a mai spus acesta despre felul în care a slăbit.
În urmă cu aproximativ un an de zile, Maurice Munteanu a început procesul de a slăbi, după o petrecere la care a participat. Acum e mulțumit de cum arată, dar și de stilul său de viață.
„Momentul a fost după o petrecere care s-a desfășurat la un restaurant foarte simpatic. Era ziua unei prietene, ne amețisem foarte, foarte tare toți cetățenii participanți acolo. A doua zi, când am fost tot acolo, în același restaurant, să iau un prânz târziu, când am văzut nota și am constatat că eu, de fapt, băusem, în afară de multe pahare de șampanie și vreo 19 sau 20 de digestive duble, în momentul acela am realizat că m-am prostit destul, că m-am jucat cu ușa de la lift destul. În momentul acela am realizat că fie mă aleg pe mine, fie chestia asta o să mă doboare. Și m-am ales pe mine”, a mai explicat el pentru ego.ro.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!