După ani în care s-a confruntat cu fluctuații de greutate și a ajuns să cântărească aproape 100 de kilograme, Mihaela Tatu a reușit să-și recâștige forma fizică și încrederea în sine. De-alungul timpului, aceasta a apelat la nutriționiști, antrenori personali și tratamente corporale, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Mihaela TatuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„În momentul ȋn care am revenit pe sticlă, mi-am propus să urmez niște tratamente cosmetice, dar n-am putut să mă ţin de ele. Așadar, să vă dezamăgesc, n-am niciun secret, dieta o țin pentru că trebuie să mă mențin, oricum m-am îngrășat un pic în perioada pandemiei și foarte greu dau jos, mai ales că trebuie să ȋmi menţin genunchii sănătoși.

Este important micul dejun, pe care eu ȋl iau undeva la ora 12, iar ultima masă o iau pe la ora 21.00, pentru că dorm târziu. Mănânc multe salate proaspete, și puţină carne, ȋnsă am mereu grijă să mă ridic de la masă fără să mă satur. Nu merg să fac cumpărături atunci când mi-e foame, sub nicio formă.

Îmi fac analizele odată pe an, iar tiroida o țin sub supraveghere cam de două ori pe an pentru că e năzdrăvană, e foarte jucăușă și nu știe dacă e hiper sau hipo, se duce când într-o parte când în cealaltă constant, trebuind să-mi ajustez procentul de medicaţie. În ultimii 11 ani, sfârșitul lui februarie- începutul lui martie este rezervat analizelor medicale”, a declarat Mihaela Tatu pentru revista VIVA!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.