MENIU CAUTĂ

Cum va petrece Oana Mareș Paștele. „Mă simt conectată cu oamenii în această perioadă”

Distribuie

Oana Mareș, care a revenit recent pe micile ecrane, cu emisiunea „oanApp” de la TVR2, a mărturisit ce tradiții va respecta de Paște și ce planuri de vacanță are.

În urmă cu ceva timp, Oana Mareş a prezentat emisiunea „Its show time”, difuzată pe Antena 2, iar acum, după o pauză de patru ani, fosta soție a lui Augustin Viziru a revenit pe micile ecrane, pentru a prezenta emisiunea „OANApp.

Ce tradiții respecți de Înviere? Vei încondeia ouă alături de fiul tău? Iepurașul a pregătit cadouri? Mergi la biserică alături de familie în noaptea de Înviere?

Sigur că vom încondeia ouă, de cadouri ce să mai spun, nu ratăm vreo ocazie.:) Eu am mers mereu cu părinții mei la Slujba de Înviere și încerc să transmit tradiția. Am amintiri frumoase și așteptăm cu nerăbdare sărbătorile pentru a fi cu ei.

Vei petrece acasă sau ai planuri de vacanță?

Vom fi acasă anul acesta, alături de prieteni și familie. Am stabilit deja cu nașii noștri programul de sărbători.

Vei pregăti mâncăruri tradiționale? Ce nu lipsește de pe masă de Paște?

Nu vor lipsi: pasca , cozonacul, ouăle roșii, drobul, legumele și friptura de miel.

Ce înseamnă pentru tine Sărbătoarea Învierii?

Este cea mai importantă sărbătoare a anului. Este triumful binelui, după pătimi și suferința. Mă simt conectată cu oamenii în această perioadă. Este despre spirit, despre înălțarea lui prin credință în bine.

Citește și

Luptătorul Cătălin Moroșanu face masterul în Criminalistică. ”Nu m-am gândit să lucrez ca avocat, dar poate voi profesa în mediul universitar”

Citește mai multe despre Oana Mareş pe Libertatea.

Comentarii