Delia Matache îşi permite, în prezent, să renunţe la concerte şi să se distreze departe de ţară, în locuri în care probabil, cândva, nu spera să ajungă. Doar are un iubit bogat care o răsfaţă cu cadouri de mii de euro, constând în vacanţe peste hotare... De când are o relaţie cu Răzvan Munteanu, patronul unor cafenele din capitală şi Braşov, artista a făcut turul Europei şi a ajuns în cele mai exotice destinaţii.
După o vacanţă în Thailanda, urmată, luna trecută, de o alta în Cuba şi Jamaica, Delia şi iubitul său şi-au făcut din nou bagajele, pentru o nouă destinaţie. După o escală de o noapte în Grecia, cei doi au ajuns în Hong Kong, după care vor pleca în Vietnam. La revenirea în ţară, programată la sfârşitul lunii, Răzvan îşi va deschide o nouă cafenea, în capitală, iar Delia va participa, ca invitat, la un eveniment organizat în Parcul Moghioroş, de 1 iunie, de prietena şi în acelaşi timp dansatoarea sa, Andreea Popescu.
În tot acest timp, sora mai mică a Deliei, Ioana, a profitat de plecarea artistei, peste hotare, pentru a pleca la mare cu jeep-ul acesteia. Mai mult, Ioana şi-a anunţat siora că i-a luat maşina pe pagina acesteia de socializare. ”Vezi că ţi-am luat maşina până la mare şi-napoi. Dacă te superi, te iert”, i-a scris aceasta Deliei.