Deși majoritatea artiștilor preferă o perioadă de odihnă, până la maratonul pe care-l au de Revelion, Delia Matache a acceptat să cânte, a treia zi de Crăciun, chiar de Sf. Ștefan, la un local din zona de Nord a capitalei.

După ce s-a ospătat acasă, în familie, cu bunătăți de la mama, artista a umplut până la refuz restaurantul din Herăstrău, cu ocazia concertului pe care l-a susținut. În cadrul acestuia, ea și-a prezentat cele mai noi piese, dar și hiturile mai vechi. Cei care nu apucaseră să-și ia bilete cu câteva zile înainte, au stat câteva ore la coadă, pentru cele 100 de locuri care mai erau disponibile. Și puțini au fost cei care s-au lăsat păgubași.

 

Fanii au stat la coadă să intre la concertul Deliei, de Sf. Ștefan, dar a meritat! Câți bani a făcut artista

Fanii au stat la coadă să intre la concertul Deliei, de Sf. Ștefan, dar a meritat! Câți bani a făcut artista

În cadrul show-ului, Delia a surprins oarecum asistența. Ea a ieșit în evidență prin ținuta mai sobră pe care a purtat-o, diferită de cele sclipitoare cu care și-a obișnuit fanii. Mai mult, artista nu a mai avut nevoie să petreacă ceva timp pe la saloane. Ea a purtat pe cap un accesoriu argintiu, gen năframă. Cu toate acestea, fără îndoială, patronii localului nu au avut ce regreta. Artista și-a meritat toți banii. Chiar dacă onorariul său a fost, se pare, de aproximativ 20.000 de euro.

Deja a devenit un obicei: urmează o vacanță de trei săptămâni pe insule pustii

OFICIAL. Generalul Cristian Radu, adjunctul șefului IGSU, s-a pensionat la 49 de ani. Klaus Iohannis a semnat decretul. Generalul este inculpat într-un caz scos la lumină de Libertatea acum o lună
Recomandări
OFICIAL. Generalul Cristian Radu, adjunctul șefului IGSU, s-a pensionat la 49 de ani. Klaus Iohannis a semnat decretul. Generalul este inculpat într-un caz scos la lumină de Libertatea acum o lună

La sfârșit de an, atât Delia, cât și soțul său, își văd roadele muncii depuse în cele 12 luni. Cei doi formează unul dintre cuplurile cele mai prolifice financiar. Motiv pentru care, ei nu vor renunța în luna ianuarie, la un mai vechi obicei. Mai precis, ei au în program o binemeritată și mult așteptată vacanță, pentru reîncărcarea bateriilor, în țării exotice, pe insule mai puțin călcate de turiști.

CITEȘTE ȘI:

REPORTAJ/ De Crăciun, oameni cu suflet mare au încălzit casa bunicii Tania. Bătrâna și cei doi nepoți au acum centrală termică nouă

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
GSP.RO
Giani Kiriță, despre interlopi, jocuri de noroc și aventuri sexuale: „Andreea Tonciu a zis că am fost cel mai slab la pat. Dacă vorbesc cred că se crapă ecranul!”
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ de la NUNTA lui Reghe cu Anamaria Prodan! Ce făcea impresara, detalii INCREDIBILE
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Viva.ro
Incredibil, unde a fost surprins Gabi Bădălău după ce tatăl lui a fost reținut de DNA! Nu, nu era singur!
Cea mai scumpă vacanţă a unui român, de 1 decembrie. Pe ce a cheltuit 80.000 de euro
Observatornews.ro
Cea mai scumpă vacanţă a unui român, de 1 decembrie. Pe ce a cheltuit 80.000 de euro
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Știrileprotv.ro
14 oameni care participau la o înmormântare au murit. Cum s-a întâmplat tragedia
Greşeala banală pe care o fac toţi românii dimineaţa. Ar putea să vă schimbe viața decizia aceasta
FANATIK.RO
Greşeala banală pe care o fac toţi românii dimineaţa. Ar putea să vă schimbe viața decizia aceasta
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2022. Gemenii ar fi util să se mențină ocupați, cu treburi importante, ca să nu se amestece în toate
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer