Andreei Marin, în vârstă de 47 de ani a făcut dezvăluiri neașteptate în cadrul emisiunii lui Denise Rifai de la Kanal D. Vedeta a vorbit despre moartea mamei sale, dar și despre semnele pe care le-a primit de la aceasta, de-a lungul anilor. Avea doar 9 ani când și-a pierdut mama într-un cumplit accident de mașină.
„M-am supărat pe Dumnezeu pentru că nu am înțeles. Eram un copil de 9 ani și mi-era imposibil să înțeleg cum o mamă frumoasă ca a mea trebuie să se stingă la 36 de ani, în brațele copilului ei”, a povestit vedeta, cu ochii în lacrimi, la Kanal D.
„După doi ani am avut un alt moment greu, nu de aceeași amploare, și am zis fără să-mi dau seama: Doamne ajută! Și Dumnezeu atât a așteptat și m-a ajutat”, a mai spus vedeta TV.
Ani buni după ce și-a pierdut mama, Andreea Marin a primit semne de dincolo de la ființa care i-a fost luată mult prea devreme. „Sunt foarte multe semne. O să spun doar unul.
Fetița mea era mică, la primii pași copiii își sperie părinții. Ca mamă, eram speriată ca fetița să nu cadă pe scări. Ajunsesem să visez noaptea. Într-o noapte însă totul s-a terminat. Am visat că fetița mea, fiind în capul scărilor, a căzut pe scări de lângă mine.
Mama era la capătul de jos al scărilor și mi-a spus: «Stai liniștită, nu se întâmplă nimic atât timp cât sunt eu aici». Atunci am știut că fetița mea e în siguranță, pentru că avea un înger păzitor! Și nu s-a întâmplat nimic”, a mai povestit Andreea Marin.
Pentru a depăși tragedia trăită în copilărie, Andreea Marin a apelat la ajutorul psihologului. „Am avut un terapeut care m-a ajutat să-mi recapăt copilăria furată”, a mai spus vedeta la Kanal D