Acesta a început seria mărturisirilor cu amintirile pe care le are din copilărie, cum arăta pentru el vara atunci.

„Când eram mici, am hotărât că trebuie s-o ajutăm pe bunica să doarmă la prânz, la țară, așa că plecam să jucăm fotbal. Afară erau 68 de grade la soare.

S-a prins cu greu, după două săptămâni, că noi mergem la fotbal cu labe de scafandru, ochelari, minge de apă… Și s-a supărat foarte tare. În continuare visez la libertatea și la liniștea pe care le aveam atunci. Și lipsa ratelor! Astea erau verile wow”, a spus el pentru a1.ro.

Dezvăluirile lui Dani Oțil despre trecutul lui. „Nu am putut să circul, nu aveam bani”
Dani Oțil, în copilărie

Pentru campania „Vara cu 100 de idei”, prezentatorul originar din Reșița a recunoscut cât de mult îi place să călătorească, să viziteze chiar și cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

„Și în zilele noastre am făcut veri foarte tari, mai ales că n-am avut buget de circulat în afară decât după 26 de ani și cred că de atunci mă bucur de fiecare dată de fiecare ieșire de-adevăratelea, indiferent dacă trec Oceanul sau nu, eu sunt băiatul de la Reșița care până la 26 de ani, adică mai mult de jumătate din viața mea, nu am putut să circul, fiindcă nu aveam bani.

Dezvăluirile lui Dani Oțil despre trecutul lui. „Nu am putut să circul, nu aveam bani”

Mă întreba cineva dintre apropiații mei de ce o oră de stat în plus în aeroport nu e chiar așa de tragică. Eu sunt în altă țară, pentru mine e ok, cât timp ai un film să te uiți, să mănânci și să bei, e ok”, a mai explicat Dani Oțil.

În următoarea perioadă, acesta se pregătește de cel mai intens moment din viața lui. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit în mai, iar în luna august vor deveni părinții unui băiețel.

Dezvăluirile lui Dani Oțil despre trecutul lui. „Nu am putut să circul, nu aveam bani”

„Cel mai mult mi-ar plăcea vara asta să fim liniștiți, pentru că am un bebeluș pe drum, în cutiuță, și până acum a fost super calm, liniștit, e ultima lună vara asta și as vrea să fie totul în regulă, ca să dormim bine”, a mai precizat prezentatorul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Playtech.ro
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Observatornews.ro
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă