La începutul lui 2020, în ianuarie, prezentatorul TV și-a luat inima în dinți și și-a cerut iubita în căsătorie. Gabriela Prisăcariu s-a mândrit apoi cu bijuteria pe una dintre rețelele de socializare. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu erau atunci în vacanță în Mexic, acolo unde a avut loc și cererea în căsătorie.
Povestea lor de iubire a continuat, în martie 2021 s-a aflat că vor deveni părinți pentru prima oară. Gabriela Prisăcariu e acum în trimestrul al doilea de sarcină, iar în luna august va aduce pe lume un băiețel.
În urmă cu câteva săptămâni, viitorii părinți făceau deja pregătirile pentru căsătorie. Prezentatorul de la „Neatza” afirma: „Vreau să mă însor și îmi trebuie toate documentele din urmă: certificat de naștere și altele. Nu am înțeles de ce îți trebuie analize.
Uite câți bolnavi căsătoriți sunt printre noi!”, a transmis Dani Oțil pe 4 mai.
Acum, pe 15 mai, cei doi și-au unit destinele. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit. Prezentatorul de la Antena 1 a purtat un costum crem și cămașă albă, iar Gabriela Prisăcariu a ales o rochie albă, lungă, care i-a pus sarcina în evidență.
Mireasa a ales bijuterii speciale, pe deget a purtat un inel aparte, în formă de fluture.
O petrecere restrânsă va avea loc chiar la restaurantul pe care Dani Oțil îl deține în București. Bucătarul chef va fi Nicolai Tand, colegul lui de emisiune de la Antena 1.
Foto: Instagram
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!