Cabral şi Andreea au fost gazde sâmbătă seară şi se pare că s-au descurcat de minune, întrucât invitaţii au fost impresionaţi. "O sâmbătă seara petrecută extraordinar alaturi de foarte multi prieteni. Am fost invitati la familia Ibaka pentru un campionat de rummy. Ne-am strâns acolo colegi si prieteni am depanat amintiri şi în loc să ne apucam să jucăm am decis să facem un gratar", a scris Diana Dumitrescu pe blogul ei.
Aceasta a continuat: "Ei da, Cabral a facut un gratar delicios, noi fetele am prajit cartofi si i-am si mancat aproape pe toti pana cand gratarul a fost gata (cred că şi ei au mâncat din gratar până când să se hotarască să aducă şi în casa). Am depanat amintiri de pe vremea când lucram pe acelasi platou de filmare, am recuperat cu cine, ce a mai facut şi într-un final, aproape de miezul nopţii, după multe insistenţe şi glume, ne-am apucat să jucăm rummy".
Diana a încehiat: "Doar noi fetele, pentru că băieţii au preferat să profite de noaptea răcoroasă să stea pe terasa şi să povestească una, alta. Şi am făcut un ditamai capionatul. Am jucat două jocuri, căci băieţilor li s-a făcut frig si au decis sa sparga gasca. Da, Andreea ar fi vrut sa mai stam pentru ca avea o pofta nebuna de jucat. Dar vom recupera".
Citeşte şi: "Diana Dumitrescu se spală rar pe față: Am tenul uscat"