David a fost deja înscris la grădiniţă, iar mămica lui îşi doreşte ca puiul ei să adune cunoştinţe multe din toate domeniile, însă cel mai mult ar vrea să afle care îi sunt cu adevărat aptitudinile băieţelului ei. „Se organizează diferite activităţi în cadrul grădiniţei respective şi sunt curioasă către ce anume înclină David. Bunica mea a fost educatoare şi eu n-am făcut grădiniţă, pentru că ea a stat cu mine acasă şi practic am parcurs toate grupele unei grădiniţe clasice acasă, cu bunica. Mă pregătesc acum, cu David, să reiau etapele respective şi am mari emoţii. Sper să se acomodeze, să-i placă, să se simtă bine în mijlocul copiilor”, a declarat Diana pentru sfatulparintilor.ro.
Ca orice părinte, vedeta Antenei 2 aşteaptă să vadă cum evoluează copilul ei după ce va merge la grădiniţă, cum vine acasă cu noi cunoştinţe de la o zi la alta De asemenea, Diana se mai aşteaptă ca grădiniţa la care merge David să fie un loc curat, primitor şi foarte atent cu igiena.
Planuri de vacanţă în familia Niculescu
Cei trei plănuiesc o vacanţă, dar nu au stabilit încă destinaţia: „Depindem şi de programul lui tati. În mod sigur vacanţa noastră presupune şi un sejur de câteva zile la mare, pentru porţia de aerosoli! Facem asta în fiecare vară, mai ales că lui David îi place enorm la mare”, a încheiat vedeta.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.