În urma finalizării procedurii de divorț, cântăreața a fost obligată de instanță să-i plătească fostului ei soț sumă de 350.000 de dolari – ce include cheltuielile de judecată – şi o pensie alimentară de 5.000 de dolari pe lună, ce asigură cheltuielile pentru creşterea fiicei fostului cuplu, Madison, în vârstă de şase ani.
Judecătorul nu a acceptat solicitarea celor doi de a emite un ordin de restricție, dar foșii soți au ajuns la consens să păstreze între ei o distanţă de cel puţin 182 de metri.
În urma unei audieri ce a avut loc la Tribunalul Superior din Los Angeles, luni, cântăreaţa Mel B, în vârstă de 43 de ani şi născută în oraşul britanic Leeds, a publicat pe Instagram un videoclip ce o arată sărbătorind divorţul de Stephen Belafonte.
Decizia de luni a pus capăt unui divorţ complicat, pe durata căruia cei doi foşti soţi s-au acuzat reciproc de comiterea unor abuzuri fizice.
Melanie Brown, al cărei nume de scenă este Mel B, a spus că Stephen Belafonte a avut un comportament abuziv din punct de vedere fizic şi emoţional faţă de ea şi de fiicele sale, în timp ce fostul soţ al vedetei britanice a acuzat-o că a îndoctrinat-o împotriva sa pe fosta lui fiică vitregă Angel Iris, în vârstă de 10 ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_34998cb52e07ddf8d0cfade623540bf7.jpg)
În cadrul înţelegerii semnate luni, Stephen Belafonte şi-a retras cererea prin care solicita dreptul de a o vizita pe Angel, al cărei tată biologic este actorul de comedie Eddie Murphy.
Mel B mai are o fiică, Phoenix Chi, născută pe 19 februarie 1999 în perioada în care artista britanică a fost căsătorită cu primul ei soţ, dansatorul olandez Jimmy Gulzar.
Citește și: Țara din Europa unde amenzile de circulație se calculează în funcție de avere
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e667bc58e85c2fadba426f6b21b0786.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5432c6604011c4d56a41642d666d686a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_60fa0b6792d6cd70d972fbdb988e4ef5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a241ae70ce23b0ee719acc950b30b482.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_c2e94e0d7589b016496d4c4ed46598d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d7ac11480a05000f858f9edb20f100dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.