Doja Cat a avut o apariție care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte la Paris Fashion Week. Artista și-a acoperit corpul cu peste 30.000 de cristale Swarovski.
Săptămâna Modei de la Paris a început pe 17 ianuarie și se va încheia oficial pe 26 ianuarie. Mai multe vedete și-au făcut apariția în ținute ieșite din comun. Doja Cat a fost cireașa de pe tort la Paris Fashion Week în acest weekend.
Cântăreața a apărut la prezentarea noii linii de îmbrăcăminte a casei de modă Schiaparelli acoperită din cap până în picioare de cristale roșii. Cat Doja a fost acoperită cu peste 30.000 de cristale Swarovski, care au fost aplicate manual pe corpul vedetei. A purtat un top din satin și o fustă cu aplicații din mărgele în aceeași nuanță de roșu. La întreaga ținută, ea a asortat o pereche de cizme până la genunchi.
Pat McGrath a petrecut aproape cinci ore pentru a-i aplica cristalele artistei pentru apariția sa de la Paris Fashion Week. Părul artistei a fost acoperit, iar pielea i-a fost dată cu vopsea înainte de a fi acoperită în cristale. De asemenea, vedeta a fost dată și cu praf de aur pe corp, potrivit people.com.
Pat McGrath a scris pe Instagram: „A fost o plăcere să lucrez cu minunata Doja Cat pentru apariția „Doja’s Inferno“. Răbdarea sublimă a lui Doja în cele 4 ore și 58 de minute necesare pentru a crea look-ul, care a fost acoperită în peste 30.000 de cristale Swarovski, a fost nemaipomenită. Rezultatul final a fost o capodoperă magică, fascinantă de strălucitoare”.
FOTO: Hepta