Filmul ‘Drumul spre pierzanie’ prezinta o incursiune in universul anilor 30 – perioada marii depresiuni economice si ultima perioada de glorie a marilor familii mafiote, care prin violenta si crime incercau sa conduca societatea americana.

Michael Sullivan (Tom Hanks) este un ucigas platit, aflat in slujba mafiei irlandeze din Chicago. John Rooney (Paul Newman) este seful nemilos al lui Michael, fiind totodata cel pe care asasinul il considera al doilea tata. In ciuda acestui lucru, gelozia, banii si dorinta de a fi mai bun decat celalalt va declansa un conflict nemilos intre ei, disputa careia ii cad victime sotia si fiul cel mic al lui Sullivan. Ca urmare a acestei tragedii, Michael Sullivan si fiul ramas in viata pornesc intr-o calatorie sangeroasa catre orasul Perdition, manati de gandul razbunarii, dar si intr-un voiaj simbolic – departe, cat mai departe de drumul spre pierzanie?

In 2002 pelicula a castigat un premiu Oscar pentru cea mai buna imagine, primind alte cinci nominalizari (pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar, Paul Newman, cea mai buna scenografie, sunet, efecte sonore si muzica). Pentru rolul sau, Paul Newman a fost nominalizat la un premiu BAFTA si un Glob de Aur.


ProCinema, 23.00, 22 decembrie 2007

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.