Ediția din 1 februarie de la „Survivor România” 2022 a fost încărcată de momente neașteptate. Concurentul care a avut mult de suferit în timpul unei probe a fost Emil Rengle, Faimosul care nu a putut să se mai ridice în picioare. Medicul a intervenit imediat.
Faimoșii și Războinicii s-au confruntat ieri seară într-o probă dificilă la „Survivor România”. Emil Rengle a luptat împotriva unui Războinic, dar nu a făcut față. Dansatorul a cedat chiar în timpul probei, nu s-a mai putut ridica de jos. A spus că nu își mai simte picioarele, nu a mai putut merge, iar colegii l-au purtat pe brațe până la medic.
Acesta a fost tratat imediat, se pare că ar fi suferit o contractură musculară. „Doamne, orice, numai picioarele nu! (…) Vă rog să faceți ceva să-mi țin picioarele”, spunea Emil Rengle plângând.
Faimoșii au luptat până la capăt și au reușit să îi învingă pe Războinici. Au câștigat mâncare, paste, care au fost gătite pe insula lor de către Otniela.
Câți Faimoși au rămas la „Survivor România”
Robert Niță a fost eliminat de la „Survivor România” 2022. Fostul fotbalist a fost votat să părăsească Republica Dominicană. Concurentul din echipa Faimoșilor avea și probleme de sănătate în urma unei accidentări suferite pe traseu.