Muzician cu experienţă, Mădălin Voicu spune că, din punct de vedere al piesei, nu este nimic de reproşat reprezentantei Austriei, mai ales că „Eurovisionul este un concurs de creaţie, nu de interpretare”: „Piesa este foarte bună şi bine construită din punct de vedere muzical, prestaţia domnului sau a doamnei a fost una bună, fără să am reclamaţii sau să fi constatat o deficienţă în interpretare”, apreciază Voicu.

Că piesa austriecilor, departe însă de a fi cea mai bună din concurs, a ajuns să fie cea mai votată, se datorează unui „curent mondial” de promovare şi susţinere a persoanelor din comunitatea LGBT (lesbiană, gay, bisexuală și transsexuală), spune Mădălin Voicu.

Persoanele cu orientări sexuale de alt fel decât normalitatea au reţele bine organizate care fac ca aceste persoane să devină nu doar influente, ci şi bine poziţionate„, explică el.

Delimitându-se de tot ceea ce înseamnă discriminare – mai ales că este bine ştiut faptul că a fost unul dintre susţinătorii participării lui Naomi la etapa internaţională a EUROVISION 2014 -, muzicianul susţine că „există la ora asta un gen de organizaţie care are ca scop obiectiv promovarea persoanelor de altă orientare decât cea heterosexuală”.

Moțiunea de cenzură a USR aduce PNL la momentul adevărului. Cum arată aritmetica parlamentară
Recomandări
Moțiunea de cenzură a USR aduce PNL la momentul adevărului. Cum arată aritmetica parlamentară

Aşa că, dacă din punct de vedere muzical nu are nimic a-i reproşa piesei Austriei şi compozitorului ei, Mădălin Voicu are un ghimpe împotriva Conchitei.

M-a deranjat foarte mult că această persoană, la sfârşit, după ce a obţinut trofeul şi a mai interpretat o dată piesa, spunând şi un cuvânt de mulţumire, a încheiat: «Suntem uniţi şi suntem de neoprit!». Asta este o chestiune care ne pune deja pe gânduri. Bănuiesc că nu despre austrieci era vorba ci despre ceea ce reprezintă el„, a spus Mădălin Voicu.

CE I-A LIPSIT SHOW-ului ROMÂNIEI pentru a-i CUCERI PE EUROPENI?

Dincolo de răutăţile presei britanice la adresa reprezentanţilor noştri şi a piesei lor, răutăţi pe care le-am simţit din plin în ultima perioadă, prestaţia României la EUROVISION 2014 a fost una lăudată de toată lumea. Cu toate acestea, în timpul votului, punctele s-au lăsat cu greu pe tabelă în dreptul ţării noastre.

„Cred că românii au fost la nivelul la care mă aşteptam”, ne-a spus Mădălin Voicu, subliniind că politizarea şi influenţele de tipul celor amintite anterior au influenţat negativ scorul ţării noastre.

„Atât Paula, cât şi Ovi sunt profesionişti – muzicieni, nu doar muzicanţi. Au demonstrat că prestaţia lor nu numai că trebuia luată în seamă în alt fel, în sensul punctajului, dar că noi avem interpreţi de mare clasă internaţională. Dar aici politizarea şi influenţele, altele decât cele arătate de prestaţia pe scenă, au fost mai presus decât notarea unui cântec care a fost foarte bun”, este concluzia muzicianului.

Cum a impus firma Atos revenirea la biroul din Timișoara. Frământările apărute în sânul gigantului IT cu patru luni înainte de sinuciderea unei angajate
Recomandări
Cum a impus firma Atos revenirea la biroul din Timișoara. Frământările apărute în sânul gigantului IT cu patru luni înainte de sinuciderea unei angajate

 

h_51360797.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 24

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Știrileprotv.ro
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Viva.ro
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Cum arată Dacia Bigster, cel mai scump model din istoria acestei mărci. Ce opțiuni are ”fratele mai mare” al lui Duster
FANATIK.RO
Cum arată Dacia Bigster, cel mai scump model din istoria acestei mărci. Ce opțiuni are ”fratele mai mare” al lui Duster
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
GSP.RO
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Cele mai ieftine legume pentru murături. Locul de unde trebuie să le cumpere toți românii, prețurile sunt la jumătate față de piață
FANATIK.RO
Cele mai ieftine legume pentru murături. Locul de unde trebuie să le cumpere toți românii, prețurile sunt la jumătate față de piață
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Financiarul.ro
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Ce este mai avantajos: PFA sau microîntreprindere
Observatornews.ro
Ce este mai avantajos: PFA sau microîntreprindere
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI