Coincidenţa a făcut ca Iulia Vântur să împlinească 33 de ani chiar în ziua în care iubitul său, Salman Khan, se afla într-o sală de judecată, în calitate de inculpat, aşteptându-şi sentinţa, după ce, în anul 2002, starul a intrat cu maşina într-o brutărie din Mumbai şi a lovit cinci persoane care dormeau pe stradă, iar una dintre acestea a murit.
Departe de amicul său, dar cu gândul la el, vedetei noastre nu i-a ars să încingă vreo petrecere, aşa cum se obişnuieşte în breaslă.
Astfel că, pentru Iulia, ziua sa de naştere a fost mai grea ca oricând şi doar prezenţa câtorva prietene foarte apropiate a mai relaxat-o cât de cât.
“Nu am făcut nimic special”, s-a rezumat a declara prezentatoarea TV pentru Libertatea, adăugând că nu a marcat evenimentul prin vreo petrecere.
Decizia judecătorilor indieni de amânare a procesului celebrului actor de la Bollywood pentru data de 19 august i-a readus cât de cât, la finalul zilei, zâmbetul pe buze vedetei noastre.
Iulia Vântur a lămurit ieri şi zvonurile care circulau privind despărţirea sa PRO TV.
A renunţat la ştiri, dar e tot la PRO TV
Vedeta a precizat că este în continuare angajată a trustului.
“Am renunţat la ştiri, dar sunt tot la PRO TV”, a spus aceasta. Iulia se pregăteşte pentru o revenire în calitate de coprezentatoare, alături de Ştefan Bănică jr, la showul “Dansez pentru tine”, care îi va aduce, se pare, şi o mărire de salariu, cu aproximativ 5.000 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.