Cristina Spătar a susținut că a primit un onorariu de 5.000 de euro ca să-și alăture imaginea cu centrul lui Nick Rădoi, iar în plus, se poate folosi de toate serviciile spa din Mexic ori de câte ori își dorește, Rădoi asigurând-o că îi va plăti toate cheltuielie de tranport și cazare până la Puertto Vallarta.

Conform surselor noastre, suma primită pe fotografiile făcute într-un studio din București a fost, până la urmă, undeva la jumătate din cât a spus cântăreața. Mai mult, deși Rădoi a asigurat că imaginile cu ea vor ajunge peste tot în Mexic, pe panouri stradale, în cataloage, inclusiv la teelviziuni, Cristina Spătar nu apare nici măcar în centrul de relaxare pe care l-a deschis Rădoi. Nicio fotografie cu ea nu a fost expusă pe holurile locației, nici măcar pe site-ul de prezentare al afacerii. În tot acest timp, el ca patron, are grijă să apară în toate fotografiile, chiar și pe site-ul unde sunt prezentate serviciile și cum arată centrul de relaxare din Mexic.

Cristina Spătar a fost țepuită de Nick Rădoi

Nick Rădoi nu s-a ținut de cuvânt nici în privința transportului în Mexic. Așa cum era firesc, în primul rând Cristina ar fi trebuit să testeze serviciile clinicii pe care se presupunea că o promovează, nu doar să se bucure de servicii gratuit în calitate de imagine a salonului, însă nici măcar asta nu s-a întâmplat. Omul de afaceri a uitat de învoială și a rupt orice legătură cu cea pe care o descria ca fiind o femeie puternică,  frumoasă, cochetă și de succes, asemenea produselor pe care le promovează.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Câștigător Chefi la Cuțite 2024. Cine a câștigat marele premiu al sezonului 14?
FANATIK.RO
Câștigător Chefi la Cuțite 2024. Cine a câștigat marele premiu al sezonului 14?
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Surprize în primele zile ale noului an
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Surprize în primele zile ale noului an
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI