EXCLUSIV | Ultima fentă a «Briliantului» îl costă 1.000.000 €!

Comentează
Arhiva foto

Fotbalistul a fost căutat de Fiscul din Marea Britanie, prin intermediul Fiscului din ţara noastră, inclusiv acolo unde îşi are rudele, în Călineşti de Argeş, pentru a i se descoperi conturi care să poată fi puse sub urmărire pentru executare silită.
Cum Adi Mutu nu mai are de multă vreme domiciliul în Argeş, dosarul său a fost trimis de ANAF Argeş colegilor din Bucureşti, iar toate conturile pe care “Briliantul” le are deschise la trei bănci din Capitală au fost blocate.
Imediat ce a aflat că nu-şi mai poate accesa banii puşi deoparte, Mutu a contestat, prin avocaţii săi, procedurile de executare silită, înregistrând la Judecătoria sectorului 1 două dosare. Unul ce privea anularea tuturor actelor pe baza cărora i s-a pus poprire pe conturi şi al doilea prin care îşi dorea ca măcar provizoriu executarea silită să fie suspendată.

Nu a reuşit să suspende executarea

Argumentele prezentate de avocaţii “Briliantului” în sala de judecată nu i-au convins pe magistraţi să suspende provizoriu executarea silită. În faţa unui prim eşec, cel din noiembrie anul trecut, singura speranţă a lui Adi Mutu rămăsese dosarul de contestaţie la executare, în care principalul său argument era acela că datoriile către fiscul din Marea Britanie s-ar fi prescris.
Avocaţii fotbalistului spuneau că autorităţile engleze au stabilit creanţele datorate de fotbalist la nivelul anului 2012, adică la peste 5 ani distanţă, cât este termenul de prescriere a unor astfel de datorii.
Conform actelor de la dosar, debitele pe care Adi Mutu nu le-a acoperit încă ar fi fost calculate de reprezentanţii fiscului britanic pentru perioadele 2003-2004 - 1.268.718 lei (perioadă în care el a activat la Chelsea Londra), 2004 - 2005 - 3.556.673 de lei (perioadă în care a fost suspendat de Chelsea după scandalul de consum de cocaină) şi 2006- 2007 - 2.687 de lei (perioadă în care el activa deja în Italia, la Fiorentina).
În total, datoria ajunge astfel la 4.828.078 de lei, adică peste un milion de euro. În ciuda pledoariilor apărătorilor fotbalistului, judecătorii au decis în urmă cu 10 zile, după ce de alte şase ori amânaseră pronunţarea, că Adi Mutu trebuie să plătească sumele pe care i le cer autorităţile fiscale din Marea Britanie.


Apelul, ultima şansă

În faţa unei asemenea sentinţe, fostul decar al naţionalei se vede nevoit să-şi încerce şi ultima şansă, aceea a apelului, înainte ca Fiscul din România să-i scoată din conturi banii şi să-i transfere colegilor din Regat.
Decizia magistraţilor îi pică prost lui Mutu, care în continuare nu se poate atinge de nici un leu din conturi, mai ales acum, când este şomer, nefiind legitimat la vreun club de fotbal.

A dat chix în afaceri

Având încă nelămurită povestea celor 17 milioane de euro pe care Chelsea Londra, fosta sa echipă din Anglia, îi cere pentru scandalul “Cocaina” din 2004, Adi Mutu a încercat de-a lungul timpului să dea lovitura în afaceri.
Însă orice tentativă a fost sortită eşecului. Mai întâi, atacantul a pierdut sute de mii de euro investind într-un club din Bucureşti, pe care l-a închis după numai câteva luni. Nici afacerea cu haine lansată cu mare fast în Italia n-a mers, iar “Briliantul” a comis-o şi cu restaurantul deschis la Florenţa, dar şi cu vinurile ce-i purtau numele.
La finalul anului trecut, Mutu a vândut şi afacerea cu biodiesel din Bihor cu numai 5 milioane de euro, deşi investise cel puţin dublu.

Situaţie incertă pe toate planurile

Atât pe plan sentimental, cât şi pe plan sportiv, situaţia lui Adrian Mutu (36 de ani) nu e limpede. “Briliantul” trăieşte o poveste de dragoste cu fotomodelul Sandra Baghici, însă nu a divorţat oficial de fosta nevastă, Consuelo, care locuieşte cu cele două fetiţe în Italia.
Şomer de când a reziliat contractul cu Petrolul Ploieşti, în octombrie anul trecut, Adi pretinde că nu a renunţat la fotbal: “Nu m-am gândit încă la un meci de retragere, pentru că nu m-am retras! Mai am încă, în India, un contract pe trei luni. Apoi, vom vedea”.
Mutu a semnat, încă de anul trecut, un angajament pe doi ani cu Pune City, din liga indiană. Din cauză că n-a obţinut dreptul de muncă în timp util, contractul s-a reportat pentru 2015. Luna viitoare, Mutu ar trebui să plece în cantonament cu Pune, pentru ca în septembrie să ia startul campionatului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!