Familia de muzicieni care e la “Cerbul de Aur” de 50 de ani. Ștafetă predată din tată-n fiu

Comentează
Familia de muzicieni care e la “Cerbul de Aur” de 50 de ani

La jumătate de secol de la prima ediție, compozitorul Ionel Tudor și textiera Andreea Andrei își retrăiesc parcă viața. Crescând, practic, pe scena festivalului, cei doi au preluat ștafeta de la compozitorul George Grigoriu, tatăl Andreei Andrei, și au transmis-o lui Andrei Tudor, nepotul regretatului compozitor.

Pentru a înțelege mai bine istoria acestei familii pe scena festivalurilor de muzică, împlicit pe cea de la "Cerbul de aur", ne întoarcem în timp, în 1968. În acel an, marele trofeu a fost cucerit de o tânără pregătită și lansată de compozitorul George Grigoriu. Interpreta Luminița Dobrescu a intrat în concurs cu două piese, una dintre ele fiind chiar compoziția lui Grigoriu, “Dacă nu iubești”.

La acea vreme, Ionel Tudor și Andreea Andrei erau niște copii, care așteptau cu nerăbdare acest festival de muzică. La fel ca în zilele noastre, "Cerbul de Aur" era un eveniment care aduna familii întregi în fața micilor ecrane; aceste familii urmăreau atât festivalul în sine, cât și știrile despre artiștii autohtoni și invitații străini. Practic, Ionel Tudor și Andreea Andrei au luat de mici "microbul" muzicii și în special pe cel al festivalului desfășurat la Brașov.

"Ne-am bucurat când, în anii ’90, s-a reluat festivalul. Întrega familie urmărea cu atenție, seară de seară, concurenții, recitalurile. Și ce recitaluri am putut vedea! Tom Jones, James Brown, Ray Charles! În 1994, recitalul lui Ray Charles a fost acompaniat de Big Band-ul Radio, condus atunci de compozitorul Ion Cristinoiu. Ionel Tudor era la pian. Tot atunci au acompaniat-o și pe Monica Anghel, care susținea un recital ca învingătoare. Câștigase “Cerbul de Aur” cu un an înainte, interpretând două compoziții semnate de Cornel Fugaru și Marius Țeicu", ne-a povestit textiera Andreea Andrei care deja preluase ștafeta de la tatăl ei și încerca să o transmită mai departe cu ajutorul soțului ei, Ionel Tudor. Cei doi, Andreea Andrei și Ionel Tudor, erau atunci printre oamenii din spatele concurenților.

Tot prin anii ’90, Laura Stoica a câștigat două premii la "Cerbul de Aur", cu piesele "Un actor grăbit", de Bogdan Cristinoiu și "Ai fost un laș" de Ionel Tudor, ambele pe versuri de Andreea Andrei. Narcisa Suciu a câștigat și ea un premiu, interpretând piesa "Țurai" de George Grigoriu, piesă lansată în filmul "În fiecare zi mi-e dor de tine", a cărui muzică era semnată în tandem de George Grigoriu și Ionel Tudor. Tot pe atunci, Ionel Tudor a avut ocazia de a realiza, împreună cu orchestra sa și alături de Sfinx Experience, o gală-recital, precum și un recital Elena Cârstea.

Ionel Tudor și Andreea Andrei au dat ștafeta “Cerbului de Aur” din tată în fiu, Andrei Tudor fiind acum la cârmă

În urmă cu 10 ani, ștafeta era deja predată lui Andrei Tudor, fiul Andreei Andreei și a lui Ionel Tudor, care a ales să le calce pe urme părinților, pe plan profesional. De-a lungul timpului, el a colaborat cu Andra, cu Angela Gheorghiu, cu Mihai Trăistariu, cu Marcel Pavel și cu Monica Anghel. A câștigat numeroase premii la diverse concursuri din țară, dar și la internaționale, a făcut parte din mai multe jurii de specialitate și este membru Credidam și UCMR-ADA.

Revenind însă la istoria familiei pe scena "Cerbului de Aur", în urmă cu 10 ani, tatăl lui Andrei Tudor a fost invitat la festival pentru a i se înmâna un trofeu, din partea Televiziunii Române, în calitate de dirijor al Big Band-ului Radio, iar un an mai târziu, Ionel Tudor a dirijat Big Band-ul Radio și Orchestra Filarmonicii din Brașov într-un recital de zile mari, ce a reunit cu succes unele dintre cele mai importante voci ale muzicii ușoare românești: Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel, Paula Seling, Delia, Nicola, Doina Spătaru, Gabriel Dorobanțu, Miță de la Bere Gratis, Marcel Pavel, Vlad Miriță, Leo Iorga și alții. În cadrul acestui mare recital, Andrei Tudor a fost prezent ca pianist.

Anul acesta, când festivalul va fi prezentat de Iulia Vântur, Ionel și Andrei Tudor se vor afla din nou pe scena "Cerbului de Aur", ambii în calitate de dirijori, orchestratori, pianiști, alături de Big Band-ul Radio și Orchestra Operei din Brașov, iar Andrei are bucuria de a fi prezent și în calitate de compozitor, deoarece câțiva concurenți au ales să interpreteze piese semnate de el.

Așa se face că, în această familie, se transmite ștafeta de la o generație la alta, trecând prin cele mai importante evenimente muzicale autohtone, urmând întregul fenomen al muzicii românești și clădind cariere, de la bunici la nepoți, cariere bazate pe iubirea față de muzică.

Dana Săvuică revine în televiziune. Are o rubrică săptămânală în emisiunea “Vorbește lumea” de la PRO TV

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!