Comic-Con, eveniment major al industriei de divertisment din Statele Unite ale Americii şi mondiale, atrage în fiecare an în luna iulie aproximativ 135.000 de fani, adeseori costumaţi în personajele lor preferate din benzile desenate, şi o pleiadă de staruri, creatori de conţinuturi audio-video şi magnaţi de la Hollywood.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a avertizat recent că din cauza pandemiei de COVID-19, marile întruniri publice au şanse infime de a fi autorizate înainte de toamna acestui an, iar organizatorii Comic-Con 2020 au fost obligaţi să acţioneze în consecinţă.

Ei au anunţat vineri „cu profund regret că nu va exista o ediţie a Comic-Con în 2020”.

Organizatorii au explicat, într-un comunicat de presă, că au sperat „să poată să amâne această decizie”, dar, din cauza avertizărilor recente, inclusiv a celor formulate de guvernatorul Gavin Newsom, „s-a stabilit în mod clar că nu ar fi prudentă menţinerea planurilor pentru această vară”.

Fanii care au cumpărat deja bilete pentru cele patru zile ale festivalului şi la o serie de avanpremiere vor putea să beneficieze de o rambursare a contravalorii acestora sau să le păstreze pentru ediţia din 2021 a evenimentului.

Următoarea ediţie a Comic-Con din San Diego a fost programată pentru perioada 22-25 iulie 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.