A doua ediție Diskoteka, cel mai mare festival european dedicat muzicii anilor ʼ80 și ʼ90, nu se va mai desfășura la începutul lunii mai, cum fusese stabilit. Starurile disco se vor aduna pe Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara cu o întârziere de aproape 5 luni, între 18 și 20 septembrie.
Festivalul Diskoteka a fost amânat, ca multe alte evenimente înaintea lui, din cauza pandemiei de coronavirus.
“Analizând criza la nivel european și mondial generată de virusul COVID-19, dorind să venim în întâmpinarea măsurilor de prevenire și transmitere ale acestui virus și având în vedere măsura excepțională, fără precedent, de interzicere a oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane adoptată de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, cu parere de rău ne vedem nevoiți să vă anunțăm că cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii retro, DISKOteka Festival, se amână pentru perioada 18-20 septembrie 2020”, au anunțat organizatorii, pe pagina de internet a festivalului.
Cele 18.426 de abonamente vândute până în prezent rămân valabile pentru noua perioadă din luna Septembrie 2020, perioadă pentru care se pot achiziționa abonamente, în continuare, pe site-ul www.diskoteka.ro sau la punctele fizice de vânzare autorizate, fără modificări de preț.Organizatorii festivalului:
Ce vedete și-au confirmat prezența la Diskoteka 2020:
Festivalul își păstrează majoritatea numelor de pe afiș (precum DJ Bobo, care a confirmat prezența în septembrie), iar artiștii care au alte angajamente pentru noua perioadă, dacă va fi cazul, vor fi înlocuiți cu alte nume sonore.Organizatorii: