De Livia Lixandru,

Finala Next Star de pe 6 aprilie a adus multe surprize. Katia Cărbune (11 ani, din Cluj-Napoca) este câștigătoarea celui de-al optulea sezon și a trofeului în valoare de 20.000 de euro. Fetița, al cărei mentor în concurs a fost CRBL, i-a uimit pe jurați cu o compoziție proprie pe care a interpretat-o ca o adevărată artistă. Trofeul i-a fost înmânat de doi artiști de primă mărime ai scenei românești, Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

Finala Next Star. Katia Cărbune a câștigat cel de-al optulea trofeu

Finala Next Star a pregătit un show spectaculos. Katia Cărbune a câștigat 20.000 de euro

“Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în momentul în care Dan Negru a anunțat că eu sunt câștigătoarea. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. Am fost extraordinar de fericită! Îmi doream foarte mult să câștig, dar nu mă așteptam, pentru că toți ceilalți concurenți au fost foarte talentați”, spune aceasta.

Katia își dorește să pună deoparte cei 20.000 de euro câștigați la “Next Star”. “Vreau să păstrez acești bani pentru perioada când voi deveni actriță. Pentru că visul meu este să fiu actriță în propriul musical, la Londra”, mai spune ea.

 

 

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși